Acasă / Biroul de presă / Mass - media despre noi / Cum gestionează mijloacele financiare Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova

Cum gestionează mijloacele financiare Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova

Aprilie 04, 2019 accesari 488

 

Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței din 2 aprilie, Raportul auditului de performanță „Sunt gestionate în mod eficient și eficace investițiile Proiectului „Tranziția în Agricultura Performantă”, prin aplicarea mecanismelor existente?”. Perioada auditată a cuprins anii 2016-2018, valoarea mijloacelor financiare evaluate constituind 125 de milioane de dolari.

Pentru susținerea constatărilor și formularea recomandărilor, auditul a colectat probe adecvate de la Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediu (MADRM), Agenția „Apele Moldovei”, Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova, Directoratul Liniei de Credit, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Unitatea de Implementare și Administrare a Proiectului Creșterea Producției Alimentare (2KR), Asociațiile Utilizatorilor Apă pentru Irigații precum și la unii beneficiari ai Proiectului realizat.

Proiectul „Tranziția în Agricultura Performantă”, în valoare de 129,4 mil. dolari SUA, a fost unul din cele două proiecte implementate în cadrul Programului „Compact”, pe un termen de cinci ani, cu semnarea Acordului de implementare în anul 2010 între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin intermediul Corporației Provocările Mileniului. În cadrul Proiectului au fost realizate 4 activități de promovare a tranziției la agricultura performantă prin reconstrucția sistemelor de irigare, reformarea sectorului de irigare, facilitarea accesului la finanțare în agricultură și creșterea vânzărilor produselor de valoare înaltă.

Reprezentanții Curții au constatat lipsa unor proceduri de control între MADRM și instituțiile din subordine, iresponsabilitatea specialiștilor Agenției „Apele Moldovei”, executarea cu întârzieri a termenelor de proiectare a sistemului de drenaj Cahul de către Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova, ceea ce a dus la apariția altor probleme:

neasigurarea eficienței sistemului național de irigații, constrâns pentru sporirea randamentului agricol de către autoritățile statale responsabilizate cu atribuții în aspectul dezvoltării priorităților de domeniu;

neînregistrarea, de către Agenția „Apele Moldovei”, a dreptului de proprietate asupra bunurilor reabilitate, în sumă de 49,8 mil.lei, nu asigură pe deplin disponibilitatea patrimonială a statului;

neasigurarea de către Unitatea de Monitorizare și Supraveghere a suportului necesar Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, în scopul obținerii performanței la exploatarea Sistemelor Centralizate de Irigații reabilitate, în pofida investiției în sumă de 0,5 mil. lei, realizată pentru crearea și organizarea Unității;

neutilizarea bunurilor în sumă de 61,8 mii lei în scopul obținerii rezultatelor așteptate în aspectul reabilitării infrastructurii de irigații;

neutilizarea pe deplin a terenurilor pentru irigații din partea producătorilor agricoli deduce exploatarea insuficientă al Sistemelor Centralizate pentru Irigații, precum și neobținerea unui beneficiu ca rezultat al investiției efectuate;

gradul redus de irigare a suprafețelor agricole condiționează mărimea plății pentru irigare, ceea ce influențează asupra asigurării eficienței exploatării Sistemelor Centralizate pentru Irigații și, în mod indirect, afectează costul producției agricole;

ineficiența controlului din partea Unității de Monitorizare și Supraveghere și a Comisiilor de cenzori din cadrul Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații a atestat neasigurarea înregistrării eficace a volumului de apă consumat pentru irigații din partea Asociațiilor, ceea ce a condiționat direct sporirea plății pentru apă și reducerea numărului de solicitanți de irigații;

neasigurarea pe deplin de către Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova a eficacității infrastructurii de desecare prin executarea cu întârziere a termenilor de proiectare a sistemului de drenaj Cahul, precum și utilizarea în deplină măsură a construcțiilor Chircani-Zârnești.

ineficiența activităților de monitorizare din partea responsabililor Unității a influențat procesul de implementare a Programului de Vânzări în Rate 2KR;

monitorizarea ineficientă în timp real a cantității apei, precum și funcționarea ineficace a Sistemului Informațional al Resurselor de Apă (4,8 mil.lei investite) au determinat nerealizarea totală a datelor despre resursele de apă disponibile pentru dezvoltarea sectorului agricol, în special folosite în irigații;

neasigurarea în deplină măsură, de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, a eficienței și eficacității bunurilor investite în valoare de 2,0 mil. lei, ca urmare a realizării activităților Proiectului, prin neîndeplinirea atribuțiilor asumate.

Prin urmare, Curtea de Conturi a concluzionat că obținerea eficienței și eficacității prin aplicarea mecanismelor existente pentru asigurarea durabilității investițiilor realizate în cadrul Proiectului necesită fortificarea continuă a proceselor privind gestionarea durabilă a acestora, în pofida realizării unor activități în cadrul Proiectului, și anume: înregistrarea de progrese privind reabilitarea Sistemelor Centralizate pentru Irigații, elaborarea cadrului legal pentru crearea și funcționarea Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, precum și tratarea competitivității prin creditarea producătorilor agricoli.


Sursa : https://www.realitatea.md/cum-gestioneaza-mijloacele-financiare-fondul-de-dezvoltare-durabila-moldova-video_92855.html