Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Curtea de Conturi a auditat rapoartele financiare ale Procuraturii Generale

Curtea de Conturi a auditat rapoartele financiare ale Procuraturii Generale

Decembrie 18, 2018 accesari 1652

 

Prezentarea

Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței publice din 18 decembrie curent, Raportul auditului rapoartelor financiare ale Procuraturii Generale încheiate la 31 decembrie 2017.

Misiunea de audit a avut drept scop de a testa, sub toate aspectele semnificative, dacă rapoartele financiare ale Procuraturii Generale prezintă o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil și, în ansamblul lor, nu conțin denaturări semnificative, fiind supusă auditării perioada anului 2017.

Procuratura este o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătorești, ce contribuie la înfăptuirea justiției, apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei, societății și statului prin intermediul procedurilor penale și altor proceduri prevăzute de cadrul regulator în vigoare.

Procuratura este un sistem unic, centralizat și ierarhic, care include Procuratura Generală, procuraturile specializate și procuraturile teritoriale. Procuratura Generală este ierarhic superioară tuturor organelor procuraturii și este condusă de către Procurorul General, care este ordonatorul mijloacelor financiare și administrează bunurile Procuraturii.

Patrimoniul gestionat de către Procuratura Generală aparține în totalitate statului și, în aspectul existenței și componenței materiale, a constituit la finele anului 2017 – 113,8 mil. lei.

Finanțarea activității se efectuează din contul alocațiilor bugetului de stat, precum și al veniturilor administrate, în conformitate cu legislația în vigoare. Bugetul Procuraturii Generale este parte integrantă a bugetului de stat și a constituit pentru anul 2017 la partea de venituri – 334,0 mil. lei și la partea de cheltuieli – 284,2 mil. lei.

Misiunea de audit desfășurată relevă că, rapoartele financiare, supuse auditului, oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă a poziției și performanței financiare și a fluxurilor de numerar, în conformitate cu cerințele normelor de contabilitate și de raportare financiară aplicate în sistemul bugetar.

Totodată, activitățile de audit denotă unele nereguli nesemnificative, care nu au influențat opinia de audit asupra rapoartelor financiare auditate, și anume:

  • neorganizarea în cadrul Procuraturii Generale a inventarierii anuale a elementelor de activ și a datoriilor, în conformitate cu cadrul regulator în vigoare;
  • elaborarea rapoartelor financiare în lipsa politicilor contabile adoptate, fiind aplicate neuniform unele principii specifice de recunoaștere, evaluare și contabilizare a mijloacelor fixe și uzurii calculate a acestora, precum și a stocurilor de materiale circulante;
  • neînregistrarea drepturilor patrimoniale asupra a 14 bunuri imobile gestionate și 28 loturi de teren cu suprafața totală de 3,72 ha;
  • necontabilizarea a 29 loturi de teren cu suprafața de 3,95 ha.

Anterior, Curtea de Conturi a realizat misiuni de audit în cadrul Procuraturii Generale, fiind înaintate cerințele și recomandările tangențiale eliminării deficiențelor depistate, precum și remedierii situațiilor constatate. A fost evaluat gradul de implementare a cerințelor și recomandărilor respective, acesta constituind 61%. Astfel, din 4 cerințe înaintate, s-au realizat integral 3 cerințe și 1 nu s-a realizat; din 13 recomandări înaintate, s-au realizat integral 6 recomandări, parțial – 3 și nu s-au realizat – 4. Recomandările nerealizate sunt reiterate în recomandările aferente prezentei misiuni de audit. În context, s-a propus excluderea din regim de monitorizare a Hotărârii Curții de Conturi nr.49 din 29.07.2013 „Privind Raportul auditului regularității pe exercițiul bugetar 2012 la Procuratura Generală”.