Acasă / Biroul de presă / Mass - media despre noi / Curtea de Conturi a constatat că unele ajutoare sociale nu ajung la destinatari

Curtea de Conturi a constatat că unele ajutoare sociale nu ajung la destinatari

Mai 22, 2019 accesari 404

 

​​În timp ce reprezentanţii Poştei Moldovei încearcă să dea vina pe beneficiari, preşedintele Curţii de Conturi, Marian Lupu, le ia apărarea spunând că oamenii nu sunt informaţi.

Curtea de Conturi a audiat felul în care a fost executat bugetul asigurărilor sociale de stat în 2018. Au fost constat mai multe nereguli, inclusiv faptul că nu întotdeauna ajutoarele sociale ajung la beneficiari. De vină ar fi Poşta Moldovei.

Peste 10 milioane de lei este valoarea ajutoarelor sociale, inclusiv pentru perioada rece a anului, care nu au mai ajuns la beneficiari timp de şase luni sau chiar un an. Suma a fost returnată de Poşta Moldovei Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Auditorii au constat două cauze. Prima e că Poşta Moldovei pur şi simplu nu a asigurat plăţile integrale beneficiarilor. Cea de-a doua cauză e că plăţile au fost direcționate poştei, şi nu direct pe cardul bancar al beneficiarilor. Întrebat ce s-a întreprins pentru a fi evitate asemenea lacune, şeful de direcţie din cadrul Poştei Moldovei, Ion Spînu a răspuns evaziv:

„Poşta Moldovei efectuează plata integrală a prestaţiilor sociale şi a perioadei reci prin intermediul oficiilor poştale. În prezent poşta îşi desfăţoară activitatea prin intermediul a 1200 de oficii poştale. Totodată a apărut posibilitatea ca beneficiarii să-şi ridice prestațiile în orice oficiu ca să nu fie legat de locul de domiciliu.”

În timp ce reprezentanţii poştei încearcă să dea vina pe beneficiari, preşedintele Curţii de Conturi, Marian Lupu, le ia apărarea spunând că oamenii nu sunt informaţi că pe lângă pensii mai beneficiază de alte ajutoare sociale. Lupu a cerut Poştei Moldovei să identifice soluţii amintind că instituţia percepe şi comisioane pentru aceste plăţi:

„Uitați-vă ce situaţie nasoală şi foarte proastă noi avem – bani găsim, alocaţii se fac, transferurile se fac, banul nu ajunge. Între timp banii aceştia rămân pe conturile bancare respective, se mai fac şi nişte procente timp de o lună, două, partu, cinci cel puţin, şi finalmente banii se întorc înapoi şi oamenii nu-i primesc. Ştiţi ce doare cel mai tare, când gândeşti, concepi politici, instrumente, găseşti resurse financiare şi cel mai păcătos ca situaţie este când pe anumite motive de neconcordanță, imperfecțiunea mecanismelor de punere în aplicare nu lucrează aceste politici.”

Membru Curţii de Conturi Petru Rotaru consideră că problema ar fi în atitudinea ignorantă a funcţionarilor oficiilor poştale, care atunci când achită pensia, nu fac efortul de a verifica în altă bază de date dacă persoana beneficiază şi de alt ajutor social. Drept argument Rotaru a invocat că în cele două luni de audit situaţia a fost parţial remediată, datoriile faţă de beneficiari fiind reduse de aproape două ori.

„Noi am găsit soluţia. Rugaţi poştaşii să fie mai comunicativi. Rugaţi acele persoane care lucrează în oficiul poştal să găsească acele două minute pentru a accesa şi al doilea sistem. S-a găsit şi s-a reşuşit. A mai rămas doar o problemă nesoluţionată care ţine de acele plăţi termenul de ridicare a cărora depăşeşte 12 luni. Problema persoanele în cauză care sunt nevoiaşe nu este rezolvată nici la moment.”

Cauza nesoluţionării problemei celor care nu şi-au mai primit ajutoarele sociale de mai bine de un an e că autorităţile nu pot identifica motivul neridicării de către beneficiari a acestor plăți. Partea bună e că nu există un termen de prescripţie pentru primirea acestor ajutoare, a menţionat secretara de stat a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu:

„Toate persoanele care nu şi-au ridicat aceste plăţi, noi vom determina a cui este vina, pentru că am constat şi cazuri de emigrare, vor primi aceste plăţi sociale.”

În timp ce unora statul le datorează plăţi sociale, alţii ar urma să întoarcă în bugetul de stat bani pe care i-au primit nejustificat, bunăoară, pentru că nu şi-au raportat toate veniturile astfel beneficiind de alocaţii mai mari de la stat. E vorba de 7,5 milioane lei plătite necuvenit unor beneficiari, dar deocamdată nu există un mecanism de restituire a acestora către CNAS.


Sursa : https://moldova.europalibera.org