Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Curtea de Conturi a participat la Seminarul EUROSAI-AFROSAI în Portugalia

Curtea de Conturi a participat la Seminarul EUROSAI-AFROSAI în Portugalia

Noiembrie 23, 2019 accesari 612

 

În perioada 21-22 noiembrie curent, Curtea de Conturi a Republicii Moldova a participat la primul Seminar comun EUROSAI-AFROSAI privind schimbul de experiență în auditarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (Agenda ONU 2030), care s-a desfășurat în or. Lisabona, Portugalia.

La eveniment au participat peste 150 de reprezentanți ai instituțiilor supreme de audit din 50 de țări (Albania, Andora, Angola, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Camerun, Danemarca, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, România, Moldova, etc.), inclusiv Comunitatea țărilor vorbitoare de portugheză (CPLP), dar și reprezentanți ai organizațiilor internaționale în calitate de observatori (GIZ, AFROSAI, EUROSAI).

Din cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova la eveniment au participat Tatiana Caraman, șef direcție în cadrul Direcției generale metodologie, planificare și raportare și Irina Postolachi, auditor public principal în cadrul Direcției generale de audit I.

Seminarul este prima inițiativă comună organizată în cadrul Memorandumului de înțelegere încheiat între EUROSAI (Curtea de Conturi Europeană) și AFROSAI (Curtea de Conturi Africană), ambele fiind grupurile regionale ale organizației-mamă, INTOSAI.

De asemenea, evenimentul a fost o ocazie pentru celebrarea aniversării a 170-a de la fondarea Tribunalului de Conturi din Portugalia în formula actuală și 630 ani de la origine.

Obiectivul seminarului a constat în reflectarea asupra experiențelor și lecțiilor învățate din evaluarea pregătirii pentru auditarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, și, de asemenea, din auditarea obiectivelor specifice și prezentarea constatărilor relevante de audit, a recomandărilor în rapoartele ISA – membre în AFROSAI și EUROSAI. Discuțiile dezbaterile au permis facilitarea dialogului între ISA și părțile interesate externe referitor la implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă , rolul ISA și contribuția ISA la implementarea Agendei 2030.