Acasă / Biroul de presă / Mass - media despre noi / Curtea de Conturi | Banii pentru unele proiecte de dezvoltare regională, utilizați ineficient. Muzeul restaurat de la Conacul Pommer - sediu al Primăriei Țaul

Curtea de Conturi | Banii pentru unele proiecte de dezvoltare regională, utilizați ineficient. Muzeul restaurat de la Conacul Pommer - sediu al Primăriei Țaul

Noiembrie 25, 2019 accesari 1927

 

Sursa: Radio Chișinău

Banii pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare regională sunt utilizați ineficient. La această concluzie au ajuns auditorii Curții de Conturi după ce au analizat modul de implementare a 51 de proiecte cu o valoare de peste 500 de milioane de lei.

Auditul relevă că o bună parte din proiecte nu sunt finalizate, deși, termenul de dare  în exploatare este depășit.

Auditul Curții de Conturi a constatat utilizarea ineficientă a 15 milioane de lei la implementarea proiectului de aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire socială și culturală și la construcția apeductului magistral Leova – Hănăsenii Noi – Filipeni – Romanovca.

Auditul a constatat că, deși, acestea sunt finalizate de mai bine de doi ani, locuitorii până în prezent nu beneficiază de rezultatele proiectelor implementate din cauză că nu este asigurat accesul apeductelor construite la sursa de apă, pentru aceasta fiind necesară finalizarea altor proiecte”, constată autorul raportului.

Potrivit auditorilor, unele proiecte au durabilitate scăzută, iar beneficiul scontat nu este realizat. Drept exemplu, ei au prezentat proiectul de reabilitare a monumentului istorico-arhitectural „Conacul Pommer” și a drumului de acces la parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Căușeni,  în care s-au investit în jur de zece milioane de lei.

După implementarea proiectului, clădirea muzeului restaurat este utilizată contrar destinației. În acest obiectiv turistic fiind transferat sediul primăriei satului Țaul”, menționează reprezentantul Curții de Conturi. 

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, recunoaște că există probleme în gestionarea banilor publici și realizarea proiectelor, însă spune, că instituția nu are capacitatea să le monitorizeze.

Avem nevoie de un sistem de monitorizare și acest sistem nu există. Ministerul, ca entitate, nu dispune de aceste capacități. Pentru că astăzi avem două persoane în cadrul ministerului, dar aici trebuie să responsabilizăm Agențiile de Dezvoltare Regională care implementează, care sunt de fapt veriga de legătură între beneficiarii finali”, a punctat ministrul. 

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui, consideră că pentru o utilizare mai eficientă a banului public, primarii și consiliile locale trebuie să fie implicați mai activ.

„Rolul în cazul dat a autorităților locale, nemijlocit a primarilor, a consiliilor locale este destul de limitat în ceea ce privește monitorizarea, în  ceea ce privește selectarea companiilor care efectuează lucrărilor și, probabil, aceasta este consecința că beneficiarii, cetățenii nu, întotdeauna, văd rezultate a acestor utilizări de resurse financiare”, a subliniat Viorel Furdui.

Anual, din bugetul de stat, se alocă în jur de 200 de milioane de lei pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională.