Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Desfășurarea misiunilor de audit la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Desfășurarea misiunilor de audit la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Ianuarie 09, 2020 accesari 569

 

Astăzi, 9 ianuarie, Direcția generală de audit V din cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a avut o întrevedere de lucru cu conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

În cadrul întrevederii, Eduard Moroșan, membru al CCRM și Sergiu Știrbu, șef Direcție generală de audit V au prezentat entității verificate echipa de audit, care va realiza două misiuni de audit la MECC - Auditul rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării încheiate la 31 decembrie 2019 și Auditul conformității achizițiilor publice la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și subdiviziunile din subordine.

Obiectivul auditului financiar este obținerea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că, rapoartele financiare consolidate oferă o imagine corectă și fidelă, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.

Obiectivul celei de-a doua misiuni de audit este evaluarea procesului conformității achizițiilor publice.