Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Două evenimente importante, marcate pe 9 mai

Două evenimente importante, marcate pe 9 mai

Mai 09, 2020 accesari 457

 

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la victoria Coaliției Națiunilor Unite (URSS, SUA, Marea Britanie, Franța) asupra fascismului. Este o dată crucială pentru destinele Europei, care marchează sfârșitul, pe continentul european, al celui de-al doilea război mondial, celui mai devastator război din istorie, flagelul care a șters zeci de milioane de destine, a distrus state și națiuni, a adus zeci de milioane de victime, în mare parte civili, genocid cu efecte grave și nemaipomenite în istoria omenirii.

În această zi, aducem omagiu tuturor celor care au luptat pentru pace, tuturor celor care au fost pe front, pe prima linie, dar și în spatele frontului, tuturor celor care au contribuit la apărarea viitorului Europei, tuturor celor, cărora le datorăm pacea de astăzi și care ne-au oferit dreptul la viață. 

Sincere și deosebite felicitări cu ocazia Zilei Victoriei!
  
Tot astăzi se sărbătorește Ziua Europei.

Pe 9 mai 1950 ministrul de externe al Franței Robert Schuman, pronunță celebra sa Declarație, prin care se propunea de a crea o nouă formă de organizare a statelor Europei, o Comunitate supranațională. Ea a dus la reorganizarea pașnică a Europei postbelice. Propunerea a dus mai întâi la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului, dar pe termen lung a fost precursoarea tuturor celorlalte Comunități Economice Europene și a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.

Sincere și deosebite felicitări cu ocazia Zilei Europei!
 

Data de 9 mai, anume Ziua marcării păcii pe continentul european, Ziua Victoriei, nu în zadar a fost aleasă de către Robert Schuman pentru enunțarea celebrei sale Declarații. Sau sfârșitul unui asemenea război devastator a fost o lecție pentru întreaga comunitate internațională și un impuls de a crea noi forme de colaborare pentru a evita orice tentativă de repetare a unor asemenea conflagrații. Fără 9 mai 1945, nu avea să fie 9 mai 1950. 

Pentru informare, Ziua Europei este marcată pe 5 mai pentru Consiliul Europei, care reflectă propria înființare din 1949 și 9 mai pentru Uniunea Europeană, cunoscută ca ”Ziua Schuman”, comemorând ”Declarația istorică” a ministrului de externe francez (vezi Wikipedia).
 
Marian LUPU
Președintele Curții de Conturi