Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Două misiuni de audit financiar, inițiate de Direcția generală de audit II

Două misiuni de audit financiar, inițiate de Direcția generală de audit II

Ianuarie 03, 2020 accesari 1073

 

Astăzi, 3 ianuarie, în cadrul unei ședințe de lucru cu conducerea Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), au fost puse în discuție obiectivele misiunii de audit financiar al Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2019.

Marina Covali, membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și Sofia Ciuvalschi, șef Direcție generală de audit II al CCRM, au prezentat echipa de audit desemnată pentru realizarea misiunii de audit menționate.

Cea de-a doua misiune, care va fi efectuată în primele 4 luni ale anului 2020 de către Direcția generală de audit II, are drept obiectiv auditul financiar asupra raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019.

Echipa de audit și obiectivele misiunii au fost prezentate conducerii Compania Națională de Asigurări în Medicină în cadrul unei ședințe de lucru, organizate la data de 30 decembrie 2019.

În cadrul ședințelor au fost prezentate echipele de audit, precum și discutate aspecte organizatorice cu referire la desfășurarea misiunilor.