Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Prezentarea conceptului sistemului de certificare a auditorilor Curții de Conturi

Prezentarea conceptului sistemului de certificare a auditorilor Curții de Conturi

Martie 11, 2019 accesari 486

 

Prezentarea

Conceptul direcțiilor strategice și acțiunilor prioritare în sistemul de certificare a personalului Curții de Conturi cu atribuții de audit public a fost discutat, astăzi 11 martie, cu managerii de subdiviziuni din cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM).

Urmare adoptării Legii nr. 260 din 07.12.2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a acesteia, CCRM are obligativitatea de a supune certificării personalul cu atribuții de audit public.

În context, Petru Rotaru, membru al CCRM a făcut o prezentare, relatând despre procesul de certificare, care va include 2 etape: formarea profesională și evaluarea și atestarea competențelor. Scopul certificării auditorilor publici constă în fortificarea și evaluarea competențelor profesionale în vederea asigurării realizării misiunilor de audit public extern în conformitate cu standardele profesionale, cerințele legale și reglementare aplicabile, a menționat Petru Rotaru.

Participanții la ședință au fost familiarizați cu modulele de formare profesională, modul de organizare și desfășurare a probei de evaluare și componența Comisiei de certificare.

Certificarea personalului cu atribuții de audit public reprezintă o schimbare majoră în cadrul sistemului de asigurare a controlului calității corespunzător mandatului unei instituții supreme de audit, în vederea sporirii calificării profesionale a angajaților cu atribuții de audit din cadrul Curții de Conturi. Deci, certificarea angajaților CCRM va contribui la creșterea credibilității activității instituției supreme de audit în societate, sporirea nivelului de calificare a auditorului și va întări prestigiul profesiei de auditor public extern.