Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Riscurile de corupție în sectorul achizițiilor publice puse în discuție de către experții Consiliului Europei la Curtea de Conturi

Riscurile de corupție în sectorul achizițiilor publice puse în discuție de către experții Consiliului Europei la Curtea de Conturi

Noiembrie 03, 2017 accesari 525

În cadrul Proiectului de cooperare și asistență pentru Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Republica Belarus implementat de către Consiliul Europei și Uniunea Europeană a avut loc, astăzi 3 noiembrie curent, o întrevedere cu experți internaționali la sediul Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM).

Lupta împotriva corupției și promovarea bunei guvernări, Combatere spălării banilor au fost tematicile puse în discuție de către experții internaționali Steven Gawthorpe, Richard E. Messick, Zahra Ahmadova. Curtea de Conturi la întrunire a fost reprezentată de către membri CCRM, șef al Aparatului, șefii Direcțiilor generale etc.

Discuțiile au fost axate pe aspecte ce țin de evaluarea riscurilor de corupție în sectorul achizițiilor publice.

În context, în cadrul întrevederii echipa de experți ai Consiliului Europei au abordat subiecte ce au constat în stabilirea domeniilor vulnerabile, tratarea factorilor care provoacă apariția manifestărilor de corupție și identificarea unor opțiuni și recomandări practice care vor sta la baza studiului cu privire la evaluarea regională a riscurilor de corupție în sectorul achizițiilor publice.

Ulterior, experții urmează să elaboreze un Raport privind evaluarea riscurilor de corupție în sectorul achizițiilor publice.