Acasă / Biroul de presă / Studii şi analize

Studii şi analize rss

Iunie 11, 2013 accesari 398

Documentul de față reprezintă o analiză a constatărilor și concluziilor facute în cadrul misiunilor de audit și reflectate în raportul anual al Curţii de Conturi care urmărește să evidențieze cele mai importante iregularități, deficiențe și încălcări admise in gestiunea mijloacelor financiare și patrimoniului public, cu scopul de a suscita un interes sporit din partea cetățenilor și mass-mediei, determinînd totodată reacții și măsuri corespunzătoare din partea factorilor de decizie.

Iunie 03, 2013 accesari 406

Acest raport prezintă informația despre cum au fost executate recomandările Curții de Conturi în anul 2012 și evaluează calitatea răspunsurilor auditate. În 2012 au fost publicate 51 rapoarte ale CC în care au fost formulate 3818 recomandări, dublu față de anul trecut. Amploarea prejudiciilor materiale aduse statului se dublează în fiecare an, în timp ce mai mult de 50% dintre recomandările Curții de Conturi care au drept scop remedierea situației, nu se execută. Mai mult decât atât, din 2006 până acum nu a fost condamnată nici o persoană cu funcție de răspundere iar neimplicarea partea organelor de drept, dar și a Parlamentului și Guvernului este nejustificată. În aceste condiții are loc nevalorificarea HCC, ca instrument de prevenire, supraveghere și responsabilizare a gestionarilor fondurilor publice.

Ianuarie 09, 2013 accesari 477

Scopul acestui studiu este de a aduce și de a ține în atenția publicului iregularitățile consemnate în rapoartele Curții în urma cărora buzunarul contribuabililor a fost și continue să fie prejudiciat. Un alt obiectiv urmărit de autori este alertarea organelor responsabile de managementul entităților audiate pentru ca acestea să reacționeze corespunzător la concluziile alarmante prezentate în rapoartele CC.

Octombire 09, 2012 accesari 462

Scopul acestui studiu este de a aduce și de a ține în atenția publicului, precum și a organelor ce sunt responsabile de managementul entităților auditate, iregularitățile consemnate în rapoartele Curții în urma cărora buzunarul contribuabililor este prejudiciat. De asemenea, se urmărește scopul de a scoate în evidență cauza iregularităților menționate în hotărârile CC cu scopul de a identifica factorii care pot constrânge manifestarea interesului personal în deciziile de interes public.

August 09, 2012 accesari 423

Prezentul raport descrie cum este organizat la Curtea de Conturi din Moldova şi cum are loc în general procesul de monitorizare a executării şi implementării recomandărilor şi cerinţelor Curţii de către entităţile/subiectele vizate în hotărârile CC. Această descriere se bazează pe examinarea informaţiei de la Curtea de Conturi din Moldova privind modul în care entităţile auditate îndeplinesc hotărârile acesteia.

Iunie 09, 2012 accesari 472

Prezentul studiu este o continuare a procesului de monitorizare a implementării hotărârilor Curţii de Conturi început de Transparency International – Moldova în 2009, care se axează pe realizarea Hotărârii Curţii de Conturi nr. 5 din 26.01.2010 privind activitatea MAI în perioada 2002–2009 (9 luni).