logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Auditul asitenței UE în domeniul securității frontierei de stat


https://ccrm.md/index.php/ro/auditul-asitentei-ue-in-domeniul-securitatii-frontierei-de-stat-80_1042.html

Raportul auditului performanței „Aspirațiile suportului oferit de Uniunea Europeană în domeniul securității frontierei de stat pot fi realizate numai în condițiile funcționării unui mecanism eficient de coordonare a asistenței externe" a fost examinat în cadrul ședinței publice a Curții de Conturi din 17 noiembrie 2015.

Misiunea de audit a fost realizată cu suportul experților spanioli și constituie obiectul unui audit-pilot, care face parte din Componenta I a Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților de audit ale Curții de Conturi a Republicii Moldova", implementat, de asemenea, grație suportului oferit de Uniunea Europeană.

Activitățile de audit au fost realizate la Cancelaria de Stat, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Serviciul Vamal, Ministerul Afacerilor Interne și la instituțiile acestuia din subordine: Departamentul Poliției de Frontieră și Biroul Migrație și Azil.

Aderarea la UE, reprezintă obiectivul politic strategic al țării, care implică din partea Republicii Moldova, printre alte angajamente, alinierea la reglementările, standardele şi bunele practici europene în domeniul gestiunii frontierei. Prin aceasta se urmărește scopul compatibilizării conceptuale şi operaționale între autoritățile specializate naționale şi cele europene. Modelul de management al frontierei dezvoltat în UE şi-a dovedit viabilitatea, oferind Republicii Moldova un exemplu concludent de experiențe şi bune practici. Pe de o parte, acesta asigură echilibrul necesar între facilitarea circulației persoanelor şi mărfurilor, avînd la bază respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Pe de altă parte, permite prevenirea şi combaterea migrației ilegale, criminalității transfrontaliere şi altor situații ce periclitează securitatea frontierelor.

Pentru dezvoltarea managementului integrat al frontierei de stat, în perioada anilor 2011-2015 (9 luni), Republica Moldova a beneficiat de asistență externă substanțială din partea UE în cadrul Programului ,,Suport în implementarea Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize" și a 13 proiecte, inclusiv suport managerial la implementarea acestora în valoare totală de circa 57,6 mil.euro. Ținîndu-se cont de acest fapt, este foarte important ca țara beneficiară să dispună de un mecanism clar și eficient de programare, acceptare, monitorizare, asimilare și auditare a unor astfel de surse financiare.

În acest context, Curtea de Conturi a decis realizarea unui audit de performanță în domeniul auditării asistenței externe oferite de UE în domeniul securității frontierei de stat, avînd drept obiectiv de a răspunde la următoarea întrebare generală de audit:

Mecanismul existent de coordonare a asistenței externe oferite de UE în domeniul securizării frontierei de stat este funcțional și eficace?

Reieșind din domeniul supus auditării, în conformitate cu procedurile aplicate și aspectele evaluate, misiunea de audit a relevat că capacitățile de absorbție a asistenței externe sînt limitate, fiind determinate de o serie de probleme și carențe, care afectează implementarea eficientă a proiectelor și programelor de asistență externă, precum și limitează durabilitatea acestora, fiind condiționate de următorii factori:

-  instituirea necorespunzătoare a cadrului instituțional și a mecanismului de coordonare a asistenței externe la nivel sectorial;

-  comunicarea deficitară între actorii responsabili, atît la nivel național, cît și sectorial, în cadrul proceselor de programare, implementare și monitorizare a proiectelor, programelor de asistență externă în domeniul securizării frontierei de stat;

-  nerespectarea principiilor de echitate și transparență în planificarea și repartizarea mijloacelor financiare destinate implementării Programului ,,Suport în implementarea Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize";

-  instabilitatea politică și evoluțiile macroeconomice înregistrate în anul 2015 au avut ca efect suspendarea temporară a finanțării, fapt care a cauzat și realizarea neintegrală a indicatorilor preconizați în cadrul Programului ,,Suport în implementarea Planului de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize";

-  neasumarea responsabilităților la nivel guvernamental pentru asigurarea durabilității rezultatelor obținute urmare implementării Proiectului ,,Rețeaua de comunicații fixe și mobile pentru Poliția de Frontieră a Republicii Moldova", compromite aspectul durabil al sistemului ,,TETRA".

 Rezumînd cele menționate în Raportul de audit, se conchide că implementarea mecanismului de coordonare a asistenței externe necesită îmbunătățiri majore. În vederea eliminării deficiențelor și îndeplinirii obiectivelor stabilite în domeniul managementului frontierei de stat, este necesară asigurarea unei conlucrări eficiente între actorii implicați în activitățile de coordonare a asistenței externe, redefinirea actualului sistem de promovare a proiectelor și intensificarea activităților de monitorizare a progreselor înregistrate în realizarea acestora, precum și asumarea la nivel strategic a responsabilității pentru garantarea sustenabilității beneficiilor obținute.

Curtea de Conturi urmează a fi informată despre implementarea recomandărilor în termen de 12 luni de la adoptarea Hotărîrii asupra Raportului de audit. Hotărîrea Curţii de Conturi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în conformitate cu art. 34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr. 261-XVI din 05.12.2008.