logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Auditul Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2014


https://ccrm.md/index.php/ro/auditul-raportului-guvernului-privind-executarea-bugetului-de-stat-pe-anul-2014-80_991.html

Înregistrare video

 

În ședința publică de astăzi, 25 iunie 2015, Curtea de Conturi a examinat auditul Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2014 și auditul datoriei sectorului public, garanțiilor de stat și recreditării de stat pe anul 2014.

Misiunile de audit s-au desfăşurat în temeiul art.28 şi art.31 din Legea Curţii de Conturi și conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2015.

Auditurile au fost efectuate în conformitate cu Standardele de audit și bunele practici în domeniu. Pentru susținerea constatărilor și concluziilor, auditul s-a desfășurat la Ministerul Finanțelor, cu colectarea probelor de audit la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Serviciul Vamal și Directoratul Liniei de Credit pe lîngă Ministerul Finanțelor, prin aplicarea procedurilor de audit corespunzătoare.

În baza activităților desfășurate, auditul Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2014 confirmă că Raportul Guvernului privind executarea bugetului de stat pentru 2014, a fost elaborat de Ministerul Finanțelor în conformitate cu prevederile cadrului regulator și că informația prezentată se bazează pe datele Trezoreriei de Stat și pe datele consolidate ale executorilor de buget. Concluzia cu referire la indicatorii executării de casă din Raportul Guvernului este că cifrele incluse în raport (venituri, cheltuieli și deficitul bugetar), în toate aspectele materialității, prezintă fidel situațiile aferente exercițiului bugetar încheiat pe 31.12.2014 și constituie 27 717,7 mil.lei la veniturile încasate, 29 347, 9 mil.lei la cheltuielile finanțate și un deficit bugetar în mărime de 1630,2 mil.lei. În același timp, se atestă că:

  • Prognoza macro-economică conține unele deficiențe, corectarea cărora ar putea îmbunătăți calitatea planificării economice și ar putea reduce necesitatea unor rectificări bugetare semnificative pe parcursul anului financiar la venituri și cheltuieli ale statului. Aceste circumstanțe indică la o abordare neconcludentă în ce privește prezentarea de către autoritățile abilitate a informației adecvate pentru estimarea Cadrului Bugetar pe Termen Mediu și a indicatorilor bugetari-fiscali. Iar, modificările operate la legea bugetară anuală duc la atragerea suplimentară a surselor interne și externe pentru acoperirea deficitului
  • Problema arieratelor la veniturile colectate este la un nivel ridicat și continuă sa crească. Menţinerea la nivelul relativ ridicat a restanţelor agenţilor economici faţă de buget are un impact negativ asupra asigurării bugetului public național cu resursele necesare pentru finanțarea cheltuielilor.
  • Prognozele aprobate la veniturile provenite din defalcările profitului net al întreprinderilor de stat şi dividendele aferente cotei de participare a statului în capitalul social al societăţilor pe acţiuni sînt compromise de imprevizibilitatea acordării scutirilor de Guvern și care nu se includ la rectificarea indicatorilor bugetari-fiscali, în aceste condiții nefiind respectate principiile bugetare în aspectul previzibilităţii, sustenabilităţii şi transparenţei.
  • Un impact semnificativ asupra veniturilor statului îl are creşterea continuă a volumului de facilităţi fiscale şi vamale acordate, în special în condițiile de insuficiență a resurselor pentru necesitățile curente și cele pentru deservirea datoriei de stat externe și interne.
  • Sunt necesare eforturi suplimentare pentru asigurarea corelării indicatorilor de performanță, în special de rezultat, cu resursele necesare pentru obținerea rezultatelor scontate.
  • Se atestă lipsa strategiei de stat cu referire la implementarea proiectelor cu investiții capitale. Acest lucru a contribuit la faptul că la data de raportare exista un număr mare de obiecte nefinisate, care este în creștere continuă.
  • Ar fi oportun reglementarea modului de stabilire a cuantumului plăţilor salariale pentru unitățile de implementare a proiectelor finanţate din surse externe, ce ar asigura sporirea eficienței în alocarea resurselor pentru întreţinerea acestora din contul granturilor şi creditelor externe, precum şi de la bugetul de stat sub formă de contribuții a Guvernului.
  • Creșterea continuă a nivelului creanțelor și datoriilor constituie o îngrijorare și ar putea crea probleme în execuția bugetului de stat în anul viitor. Creșterea acestora este fapt cauzat nu doar de insuficiența finanțării, dar în mare parte de nerespectarea disciplinei de plată de către executorii de buget și furnizorii de mărfuri și servicii a angajamentelor contractuale. 
  • Deşi, cheltuielile alocate pentru executarea documentelor executorii au înregistrat o tendință de diminuare faţă de anul precedent, sînt semnificative cazurile achitării documentelor executorii din contul alocaţiilor Fondului de susţinere financiară a producătorilor agricoli, ceea ce implică riscuri majore de încălcare a principiilor bugetare și a reglementărilor aferente gestionării acestui Fond.
  • Insuficiență resurselor pentru necesitățile bugetare cauzează creșterea datoriilor de stat interne și externe. Mai mult ca atît, acordarea garanțiilor de stat interne pentru creditele de urgență acordate de către BNM sistemului bancar (6,5 mlrd.lei), fără evaluarea riscurilor de recuperare, ar putea influența semnificativ rezistenţa întregului sistem bugetar, cu posibil impact major asupra bugetului de stat.
  • Este necesar să se elaboreze politici de evidență și de raportare cu privire la unii indicatori bugetari, fapt care ar asigura o mai mare transparență și ar dezvălui mult mai informativ situația de bază în ceea ce privește angajamentele statului.
  • Deși, în perioada anului 2014, Ministerul Finanțelor a întreprins mai multe acțiuni în vederea recuperării la bugetul de stat a datoriei pentru stingerea cambiilor emise (4 dol. SUA pentru 1000 m3 de gaze), pînă la finele anului bugetar suma de 3,4 mil.lei nu a fost achitată de SA „Moldovagaz", ultimii menționînd lipsa prevederilor în Legea bugetară anuală la acest capitol, situație care necesită o monitorizare și susținere din partea Guvernului.

 

Auditul asupra datoriei sectorului public, garanțiilor de stat și recreditării de stat pe anul 2014 confirmă că Raportul pe acest domeniu, ca parte componentă a Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2014, a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor în conformitate cu datele înregistrate în Rapoartele de stat privind datoria de stat, garanțiile de stat și recreditarea de stat, cu datele generate de S.I. „DMFAS", precum și cu datele privind executarea de casă a bugetului de stat din sistemul Trezoreriei de Stat, cu excepția situației de neraportare a soldului garanțiilor de stat interne în sumă de 6450,0 mil.lei. Concomitent, se atestă că:

  • Datoria sectorului public înregistrează tendință de creștere ascendentă devansînd ritmul de creștere al PIB, astfel, volumul datoriei sectorului public în anul 2014 s-a majorat comparativ cu anul precedent înregistrînd un nivel de 32,8% în PIB față de 32,0% în anul 2013. De asemenea, se menționează că nivelul de acoperire a soldului datoriei sectorului public externe cu rezervele internaționale ale statului înregistrează o tendință ușoară de reducere.
  • Eliberarea garanției de stat interne în favoarea BNM pentru creditele de urgență acordate băncilor comerciale în vederea asigurării stabilității sistemului financiar, ar putea majora semnificativ riscurile aferente portofoliului datoriei de stat, în special riscurile financiare datorită neonorării obligațiilor de plată de către debitorii garantați, ce ar genera riscuri majore cu impact asupra bugetului de stat.
  • Majorarea ponderii datoriei de stat în PIB cu 1,2 puncte procentuale, a ponderii datoriei de stat externe în exporturi cu 2,0 puncte procentuale și a datoriei de stat externe pe cap de locuitor cu 1000,3 lei/4,6 dol. SUA comparativ cu anul precedent, indică la posibile riscuri care pot aduce în neconcordanță necesitățile de finanțare a alocațiilor bugetare cu capacitatea de onorare a angajamentelor aferente datoriei de stat.
  • Soldul datoriei de stat externe a depășit plafonul stabilit prin Legea bugetului de stat pe anul 2014 cu 1152,1 mii lei, situație precedată de impactul semnificativ de depreciere a monedei naționale față de valuta de origine a împrumuturilor externe contractate. Totodată, valorificarea surselor externe rămîne la nivel redus, fapt ce a determinat anularea în perioada de gestiune 2014 a unor părți din sursele aferente a 5 împrumuturi în sumă de 36,0 mil.lei.
  • Creșterea cu 1,17 puncte procentuale a ratei medii anuale ponderate la valorile mobiliare de stat a dus la majorarea cheltuielilor pentru serviciul datoriei de stat interne în perioada de gestiune cu 71,2 mil.lei
  • O situație dificilă pentru bugetul de stat o constituie recuperarea datoriilor beneficiarilor garantați și recreditați (12313,0 mil.lei), în special a celor cu termen de achitare expirat și cu risc înalt de nerecuperare (8317,9 mil.lei). De asemenea, transferurile din valorificarea activelor BC „Investprivatbank" SA, care la situația din 31.12.2014 constituie 61,5 mil.lei nu acoperă cheltuielile semnificative suportate de bugetul de stat (428,5 mil.lei).