Astăzi, în cadrul unei şedinţe solemne, preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a prezentat în faţa colectivului noua componenţă a membrilor CC, investită la 8 iulie curent, prin hotărârea Parlamentului Republicii Moldova.
Domnul Preşedinte a sonorizat atribuţiile fiecărui membru, numind domeniile ce vor fi patronate de aceştia, totodată, menţionând încrederea sa în potenţialul acestei echipe şi certitudinea referitoare la o conlucrare bazată pe profesionalism şi implicare.
În contextul discursului său, domnul Preşedinte şi-a remarcat dorinţa de a construi din Curtea de Conturi o instituţie supremă de audit, independentă faţă de alte instituţii ale statului, transparentă şi obiectivă. Totodată, Preşedintele CC a remarcat că există o necesitate stringentă de promovare a imaginii instituţiei, de revizuire a calităţii muncii de audit, aşa încât să se aducă un plus de valoare instituţiilor auditate, astfel ca banii publici să fie gestionaţi corect şi eficient.
De asemenea, dl Urechean a menţionat că echipa Curţii trebuie să fie unită şi lucrativă, dominată de o aură pozitivă, iar sarcinile să fie executate cu dedicaţie şi profesionalism.
După o pauză de două luni, Curtea de Conturi îşi reia activitatea având pe agendă circa 40 rapoarte de audiat, totodată, către 10 octombrie este planificată remiterea în Parlament a Raportului anual de audit asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice şi patrimoniului public pentru anul bugetar 2010. Trebuie să menţionăm că Parlamentul examinează posibilitatea modificării Legii cu privire la prezentarea raportului anual al CC prin extinderea termenului de la 15 iulie la 10 octombrie.
Curtea de Conturi a fost fondată în anul 1994 şi este o instituţie de tip colegial, preşedintele acesteia, dl Serafim Urechean a fost investit în această funcţie la 21 aprilie 2011 prin Hotărârea Parlamentului nr. 83, pe un termen de 5 ani.