logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Vizita expertului extern în domeniul controlului financiar public intern

https://ccrm.md/index.php/ro/expertul-extern-in-domeniul-auditului-intern-si-managementul-riscului-80_92585.html

Expertul extern în domeniul auditului intern și managementul riscului și controlul intern, Francis Nicholson, a efectuat o vizită la Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la data de 15 noiembrie curent, în contextul suportului oferit Ministerului Finanțelor în elaborarea noului Program de dezvoltare în domeniul controlului financiar public intern.

Ecaterina Paknehad, șefa Aparatului CCRM, a pus în discuție eficiențele, provocările și progresele în  implementarea sistemului de control financiar public intern (CFPI) la nivel național în conformitate cu metodologiile şi standardele recunoscute la nivel internațional, precum și cu cele mai bune practici ale UE. De asemenea, dna Paknehad a remarcat deschiderea Curții de Conturi și disponibilitatea de a acorda suport la elaborarea noii Strategii CFPI și la implementarea ulterioară a acesteia.  

Menționăm că potrivit Acordului de Asociere RM – UE, Republica Moldova şi-a asumat  angajamentul de implementa sistemul de control financiar public intern (CFPI) la nivel național, demarând o reformă amplă în domeniul controlului şi auditului intern în sectorul public. Conceptul CFPI a fost elaborat de Comisia Europeană în vederea oferirii unui model structurat și operaţional, pentru a asista autorităţile naţionale la remodelarea mediului de control intern propriu şi, în particular, pentru a actualiza sistemele de control în sectorul public, în corespundere cu standardele internaţionale şi cele mai bune practici ale UE.