Actualizat: Joi, 28 Martie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Hotărârea nr.49 din 2 august 2021 cu privire la Raportul auditului conformității privatizării bunurilor în perioada anilor 2013-2019 prin vânzare la licitații cu strigare sau cu reducere și prin vânzare la Bursa de Valori a Moldovei

Nr. 49 din 02.08.2021
Prima | RAPOARTE DE AUDIT
Auditul a fost planificat și s-a desfășurat în conformitate cu Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 400 și ISSAI 4000)1.
Examinând Raportul de audit, precum și explicațiile persoanelor cu funcții de răspundere,  prezente la ședința video, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Licitațiile cu strigare/reducere, precum și cele organizate la Bursa de Valori a Moldovei privind privatizarea în perioada anilor 2013-2019 a bunurilor proprietate publică nu au întrunit în totalitate principiile fundamentale aplicate în acest domeniu. Astfel, deși procedura stabilită prin cadrul normativ în vigoare aferentă desfășurării licitațiilor în cauză a fost, în mare parte, respectată, neracordarea procesului de privatizare a proprietății publice la prioritățile de politici publice naționale în domeniul  propriu-zis, stabilirea necorespunzătoare a obiectivelor de guvernare în domeniu, care nu contribuie la atingerea impactului scontat al privatizării patrimoniului public, precum și lacunele existente în cadrul normativ în vigoare, aferente estimării valorii de piață a obiectelor supuse privatizării, stabilirii prețului inițial de expunere la privatizare a acestora, neconcordanța prevederilor unor acte normative aplicate în domeniu etc., subminează desfășurarea privatizării proprietății publice în conformitate cu principiile de legalitate, transparență și eficiență.

1 Hotărârea Curții de Conturi nr.2 din 24.01.2020 „Cu privire la Cadrul Declarațiilor Profesionale ale INTOSAI”.
Recomandarea: 2.5.1. armonizarea prevederilor Legii nr.121-XVI din 04.05.2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, aferente finanțării activităților de administrare și privatizare a bunurilor proprietate publică, cu prevederile Legii bugetului de stat în acest aspect (pct.4.1.4. din Raportul de audit)

Autoritatea:Ministerul Economiei și Infrastructurii

Termen implementare: 10.09.2022
Răspunsul autorității:
Scrisoarea ME nr.06/3-3085 din 09.11.2022. În scopul executării recomandărilor vizate, ministerul a elaborat modificări la Legea nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, inclusiv la art.58 din lege. Conform modificărilor se propune expunerea art.58 alin. (1) în următoarea redacţie: ”(1) Finanţarea procesului de restructurare şi privatizare a bunurilor proprietate publică se efectuează din bugetul de stat şi bugetele locale, în limitele alocaţiilor aprobate prin legea/decizia bugetară anuală”.
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative a fost prezentat Cancelariei de stat pentru examinare în cadrul şedinţei secretarilor generali şi ulterior a fost expediat pentru avizare autorităţilor publice cointeresate pentru examinare şi avizare (numărul unic 171/ME/2022).
După obţinerea avizelor proiectul a fost definitivat şi pregătit pentru transmitere la avizare repetată. Raspuns MinEconomiei nr.06 3-3085 din 09.11.2022 HCC 49 2021.pdf

Recomandarea: 2.5.2. înlăturarea lacunelor și perfecționarea actelor normative aferente reglementării licitațiilor cu strigare și cu reducere, prin: - definirea clară a criteriilor de stabilire a prețului inițial al obiectului care se expune prima dată privatizării (pct.4.2.1.2. din Raportul de audit); - restricționarea accesului pentru posibilii participanți ai licitațiilor la informația privind valoarea estimată de piață, familiarizându-i doar cu prețul inițial stabilit de către Comisia de licitație (pct.4.2.1.3. din Raportul de audit); - stabilirea expresă a modalității de plată în rate pentru bunurile privatizate în corespundere cu legislația în vigoare (pct.4.2.4. din Raportul de audit); - atribuirea către vânzător a dreptului de anulare a rezultatelor licitației la propunerea și de comun acord cu Comisia de licitație (pct.4.2.4. din Raportul de audit)

Autoritatea:Ministerul Economiei și Infrastructurii

Termen implementare: 10.09.2022
Răspunsul autorității:
Scrisoarea ME din 09.11.2022. Prin proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului şi abrogarea unor hotărâri de Guvern (elaborat de Ministerul Economiei) se propune expunerea pct.22 lit. a) din Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 136/2009, în următoarea redacţie:
”a) pasul licitării va constitui 10 la sută din preţul de expunere”.
Propunerea dată este argumentată prin faptul că toate tipurile de bunuri, expuse la vânzare prin licitaţie, sunt supuse evaluării obligatorie efectuată de către un evaluator în conformitate cu Legea nr.989/2002 cu privire la activitatea de evaluare.
Potrivit prevederilor Legii nr.989/2002, [...] a) art. 1 - activitate de evaluare - activitate desfăşurată de întreprinderile de evaluare, care constă în estimarea valorii de piaţă sau a altei valori a obiectului evaluării; b) art. 6 - la estimarea valorii obiectelor evaluării se aplică următoarele metode:
a) metoda analizei comparative a vânzărilor, care se bazează pe estimarea valorii obiectului prin compararea lui cu alte obiecte similare, vândute sau propuse spre vânzare;
b) metoda veniturilor, care se bazează pe estimarea viitoarelor venituri şi cheltuieli, legate de utilizarea obiectului evaluării;
c) metoda cheltuielilor, care se bazează pe estimarea cheltuielilor pentru crearea unui obiect analogic celui de evaluat sau a cheltuielilor pentru înlocuirea obiectului supus evaluării.
Condiţiile şi modul de aplicare a metodelor de evaluare menţionate sunt stabilite de standardele naţionale de evaluare, aprobate de Guvern”.
Prin urmare, în condiţiile legii vizate, evaluatorul deja stabileşte preţul echitabil de piaţă a bunului propus pentru vânzare.
Totodată, în situaţia în care pentru procurarea bunului sunt înregistraţi mai mulţi ofertanţi, este necesară stabilirea pasului licitării.
(ii) restricţionarea accesului pentru posibilii participanţi ai licitaţiilor la informaţia privind valoarea estimată de piaţă, familiarizăndu-i doar cu preţul iniţial stabilit de către Comisia de licitaţie (pct. 4.2.1.3 din Raportul de audit);
Nu considerăm argumentată recomandarea privind restricţionarea accesului potenţialelor cumpărători la informaţia privind valoarea estimată de piaţă a bunului scos la vânzare, deoarece fiecare persoană fizică/juridică are drept să facă cunoştinţă cu toate documentele anexate la dosar şi, având la dispoziţie informaţia referitor la costul real (de piaţă) a bunului, să ia decizia privind oportunitatea participării la licitaţie. Mai mult ca atât, în situaţia în care pentru procurarea bunului vor fi înregistraţi mai mulţi ofertanţi, preţul de vânzare a acestuia poate fi majorat considerabil.
(iv) atribuirea către vânzător a dreptului de anulare a rezultatelor licitaţiei la propunerea şi de comun acord cu Comisia de licitaţie (pct. 4.2.4 din Raportul de audit)
Prin proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului şi abrogarea unor hotărâri de Guvern (elaborat de Ministerul Economiei) se propune expunerea pct.34 din Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 136/2009, în următoarea redacţie:
”în cazurile de neachitare în termenele stabilite, vânzătorul, în temeiul deciziei Comisiei, anulează rezultatele licitaţiei prin emiterea unui ordin, iar în cazul bunurilor proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale - prin adoptarea unei decizii, iar copiile acestora se transmit cumpărătorului. în asemenea cazuri, acontul nu se restituie”. Raspuns MinEconomiei nr.06 3-3085 din 09.11.2022 HCC 49 2021.pdf

Recomandarea: 2.5.3. perfecționarea cadrului normativ privind modul de stabilire a prețului inițial de vânzare a pachetelor de acțiuni ale statului supuse privatizării prin licitație cu strigare la Bursa de Valori a Moldovei, prin aplicarea exhaustivă a metodelor respective de evaluare a acestora, prevăzute de legislația în vigoare (pct.4.2.2. din Raportul de audit)

Autoritatea:Ministerul Economiei și Infrastructurii

Termen implementare: 10.09.2022
Răspunsul autorității:
Scrisoarea ME din 09.11.2022.Prin proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului şi abrogarea unor hotărâri de Guvern (elaborat de Ministerul Economiei) se propune expunerea pct.31 din Hotărârea Guvernului nr.453/2010 cu privire la modul de stabilire a preţului iniţial de vânzare a acţiunilor şi a părţilor sociale proprietate publică supuse privatizării, în următoarea redacţie:”3]. Pentru acţiunile al căror preţ iniţial nu poate fi determinat conform prevederilor pct.3 din prezentul Regulament şi/sau în cazul în care statul/unitatea administrativ-teritorială/unitatea teritorială autonomă Găgăuzia deţine o cotă de cel puţin 33,3% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii pe acţiuni, preţul iniţial de expunere spre vânzare a acţiunilor este egal cu cel puţin valoarea acţiunilor rezultată dintr-o expertiză efectuată în conformitate cu Standardele internaţionale de evaluare de către un evaluator independent, calificat în evaluarea acţiunilor şi înregistrat în registrul persoanelor autorizate, ţinut de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare”.
Adiţional la cele relatate menţionăm că proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului şi abrogarea unor hotărâri de Guvern, prin scrisoarea nr.06/3-802 din 21.03.2021 a fost prezentat Cancelariei de Stat pentm examinare în cadrul şedinţei secretarilor generali de stat (numărul unic 282/ME/2022), iar prin scrisoarea nr. 18-23-4416 din data de 03.05.2022 a fost restituit pentru examinare suplimentară (proces-verbal nr.15 - https://cancelaria.gov.md/sites/default/files/document/attachments/04.28.semnat.pdf) Raspuns MinEconomiei nr.06 3-3085 din 09.11.2022 HCC 49 2021.pdf

Recomandarea: 2.6. pentru luare de atitudine și asigurarea implementării recomandărilor expuse în Raportul de audit

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 10.09.2022
Răspunsul autorității:
Scrisoarea APP nr.04-03-6465 din 13.10.2022. La interpelarea Cancelariei de Stat nr. 20-78-9544 din 30 septembrie 2022, Agenţia Proprietăţii Publice, în limita atribuţiilor funcţionale, prezintă informaţia de progres privind implementarea cerinţelor/recomandărilor înaintate de către Curtea de Conturi prin Hotărârea nr. 49 din 02 august 2021 cu privire la Raportul auditului conformităţii privatizării bunurilor în perioada anilor 2013-2019 prin vânzare la licitaţii cu strigare sau cu reducere şi prin vânzare la Bursa de Valori a Moldovei, intrată în vigoare la 10 septembrie 2021. Raspuns APP 13 octombrie 2022 HCC 49 2021.pdf

Recomandarea: 1. adoptarea Programului de dezvoltare strategică a APP conform cerințelor actelor normative în vigoare, precum și stabilirea, la planificarea anuală a activității, a indicatorilor de performanță cu reper cuantificabil și măsurabil, pentru a contribui la evaluarea adecvată a nivelului de realizare a indicatorilor de impact prestabiliți, precum și la determinarea impactului scontat al activităților desfășurate în domeniul privatizării proprietății publice (pct.4.1.2.)

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 10.09.2022
Răspunsul autorității:
Scrisoarea APP nr.04-03-6465 din 13.10.2022. În curs de realizare: este elaborat şi remis pentru examinare în cadrul şedinţei Secretarilor generali proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Strategiei proprietăţii de stat în domeniul întreprinderilor de stat şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat pentru anii 2022-2030. Raspuns APP 13 octombrie 2022 HCC 49 2021.pdf

Recomandarea: 2. racordarea cu principiile bunei guvernări a procesului de elaborare a bugetului APP aferent finanțării administrării și privatizării bunurilor proprietate publică, prin planificarea cheltuielilor aferente în strictă corelare cu necesitățile reale (pct.4.1.4.)

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 10.09.2022
Răspunsul autorității:
Scrisoarea APP nr.04-03-6465 din 13.10.2022. în curs de realizare: Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege
pentru modificarea unor acte normative, inclusiv a Legii nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (număr unic 171/ME/2022), care prevede modificarea art. 58 prin expunerea alineatului (1) în următoarea redacţie:
”(1) Finanţarea procesului de restructurare şi privatizare a bunurilor proprietate publică se efectuează din mijloace financiare alocate în acest scop din bugetul de stat” şi abrogarea alineatului (3). Raspuns APP 13 octombrie 2022 HCC 49 2021.pdf

Recomandarea: 3. intensificarea acțiunilor de informare a publicului despre expunerea la privatizare a bunurilor proprietate publică, precum și de promovare a culturii privatizării proprietății publice, în scopul sporirii nivelului concurenței în cadrul licitațiilor organizate și, ca urmare, al eficientizării impactului scontat al procesului de privatizare propriu-zis (pct.4.2.3.)

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 10.09.2022
Răspunsul autorității:
Scrisoarea APP nr.04-03-6465 din 13.10.2022. Realizat: Agenţia Proprietăţii Publice prin Ordinul nr. 480 din 09.12.2020 a aprobat procesul operaţional „Informarea privind expunerea la privatizare a bunurilor proprietate publică de stat: prin concurs comercial şi investiţional, la licitaţii cu strigare pe piaţa reglementată (Bursa de Valori) şi la licitaţii cu strigare şi cu reducere”, care prevede ca acţiune inclusiv remiterea comunicatelor informative, în format electronic, agenţiilor mass-media şi la solicitările potenţialilor participanţi. Concomitent, conform obiectivelor stabilite în Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 235/2021, minează a fi elaborat şi aprobat cadrul normativ în vederea realizării licitaţiilor bunurilor proprietate publică în mod electronic, fapt ce va contribui la sporirea nivelului de concurenţă în cadrul licitaţiilor organizate, inclusiv la eficientizarea impactului scontat al procesului de privatizare. Raspuns APP 13 octombrie 2022 HCC 49 2021.pdf

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY