logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Hotărârea nr.32 din 29 iunie 2021 cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Interne încheiate la 31 decembrie 2020

Nr. 32 din 29.06.2021
Recomandări: 11.

Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anii 2020 și, respectiv, 20211, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Interne încheiate la 31 decembrie 2020 nu conțin, în ansamblul lor, denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum și emiterea unei opinii.
Auditul public extern s-a desfășurat în conformitate cu Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi2.
Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Interne încheiate la 31 decembrie 2020, cu excepția efectelor aspectelor descrise în secțiunea Baza pentru opinia cu rezerve, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine corectă și fidelă la situația din 31 decembrie 2020, în conformitate cu cerințele normelor de contabilitate și de raportare financiară în sistemul bugetar din Republica Moldova.

1 Hotărârile Curții de Conturi nr.77 din 27.12.2019 „Privind aprobarea Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2020” și nr.62 din 10.12.2020 „Privind aprobarea Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2021”.
2 Hotărârea Curții de Conturi nr.2 din 24.01.2020 „Cu privire la Cadrul Declarațiilor Profesionale ale INTOSAI”.

Recomandări(11)

Recomandarea: 2.5.1. să asigure evaluarea și înregistrarea conformă în evidența contabilă a clădirilor și terenurilor din gestiunea instituțiilor subordonate ministerului

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.2. să asigure delimitarea și înregistrarea la organele cadastrale a drepturilor patrimoniale asupra bunurilor imobile din gestiune

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.3. să întreprindă măsuri în vederea gestionării regulamentare și eficiente a Bazei de odihnă „Jemciujina”, amplasată în or.Coblevo, Ucraina, cu adoptarea deciziilor de rigoare

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.4. să asigure evaluarea și majorarea cotei statului în capitalul social al Întreprinderii de Stat „Servicii Pază”, fondată de către minister, în corespundere cu valoarea reală a activelor aflate în gestiune

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.5. să întreprindă măsuri în vederea casării ori comercializării în modul stabilit a mijloacelor fixe și a materialelor circulante moral învechite sau integral uzate, neutilizate timp îndelungat în procesul operațional al instituțiilor subordonate ministerului

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.6. să asigure respectarea disciplinei financiare prin neasumarea de angajamente peste limita alocațiilor bugetare anuale aprobate, precum și prin neefectuarea plăților anticipate (în avans)

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.7. să asigure casarea și trecerea regulamentară la cheltuieli a echipamentului special cu care au fost dotați angajații ministerului, în momentul scoaterii din uz, ori în rezultatul deteriorării sau expirării termenului de exploatare

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.8. să ajusteze cadrul normativ privind exploatarea mijloacelor de transport din sistemul Ministerului Afacerilor Interne la cadrul normativ în vigoare și să stabilească: normele maxime de dotare cu mijloace de transport a instituțiilor din subordinea ministerului; plafoanele maxime de parcurs ale autoturismelor din dotare, precum și normele de dotare cu transport de serviciu separat de normele de dotare cu transport de intervenție operativă pentru subdiviziunile ministerului

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.9. să asigure completarea rezervei materiale de stat și a rezervei de mobilizare conform cerințelor Nomenclatorului bunurilor materiale, menite să asigure protecția populației în cazul unor eventuale situații excepționale determinate de evenimente de forță majoră

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.10. să întreprindă măsuri legale privind aprobarea statelor de personal și schemelor de încadrare în conformitate cu prevederile cadrului legal, inclusiv pentru instituțiile din subordinea ministerului

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022

Recomandarea: 2.5.11. să implementeze un mecanism de control pentru asigurarea evidenței persoanelor și a datoriilor aferente procesului de instruire în cazul încetării raporturilor de serviciu până la expirarea angajamentului asumat

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 30.01.2022
Data implementării: 20.01.2022