logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Hotărărea nr. 73 din 20 decembrie 2021 cu privire la Raportul auditului conformității administrării și gestionării corpurilor de apă de suprafață, zonelor de protecție, terenului fondului apelor și construcțiilor hidrotehnice aferente acestora

Nr. 73 din 20.12.2021
Recomandări: 101.

Misiunea de audit s-a realizat conform Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anul 20211, având drept scop evaluarea conformității administrării și gestionării corpurilor de apă de suprafață, zonelor de protecție, terenului fondului apelor și construcțiilor hidrotehnice aferente acestora, în raport cu prevederile cadrului regulator din domeniu. Auditul public extern s-a efectuat în conformitate cu Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit (ISSAI 100, ISSAI 400, precum și ISSAI 4000), puse în aplicare de Curtea de Conturi2.
Examinând Raportul de audit prezentat, precum și explicațiile persoanelor cu funcții de răspundere prezente la ședința publică, 3 Curtea de Conturi

A CONSTATAT:
Responsabilitatea pentru gestionarea lacurilor de acumulare/iazurilor a fost pusă în sarcina Agenției „Apele Moldovei”, prin intermediul întreprinderilor de stat și autorităților publice locale. Agenția Proprietății Publice, autoritate administrativă centrală, reprezintă statul, în calitate de proprietar al terenului fondului apelor, precum și, în numele Guvernului Republicii Moldova, deține funcția de fondator al întreprinderilor de stat.
Înregistrarea, arenda terenului fondului apelor, precum și întreținerea, exploatarea lacurilor de acumulare/iazurilor urmează a se realiza în conformitate cu cadrul normativ privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, cu legislația funciară, Codul civil al Republicii Moldova 4. Condițiile și modul de arendă a terenului fondului apelor au fost stabilite prin Regulamentul cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului5, iar exploatarea bazinelor acvatice se reglementează prin Regulamentul-tip de exploatare a lacurilor de acumulare/iazurilor6.

1 Hotărârea Curții de Conturi nr.62 din 10.12.2020 „Privind aprobarea Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2021”.
2 Hotărârea Curții de Conturi nr.2 din 24.01.2020 „Cu privire la Cadrul Declarațiilor Profesionale ale INTOSAI”.
3 Mediatizarea ședinței publice s-a efectuat prin intermediul paginilor Curții de Conturi: www.privesc.eu și www.youtube.com.
4 Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nr.121-XVI din 04.05.2007; Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului nr. 1308 din 25.07.1997; Codul funciar nr.828 din 25.12.1991;  Codul civil nr. 1107 din 06.06.2002.
5 Hotărârea Guvernului nr.91 din 11.02.2019 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului.
6 Hotărârea Guvernului nr. 977 din 16.08.2016 cu privire la aprobarea Regulamentului-tip de exploatare a lacurilor de acumulare/iazurilor.

Recomandări(101)

Recomandarea: 2.4. Ministerului Mediului, pentru luare de atitudine, și se recomandă: 2.4.1.examinarea rezultatelor auditului, conform competențelor, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situațiilor constatate și implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:Ministerul Mediului

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 16.03.2022

Recomandarea: 2.4.2. aducerea în concordanță a prevederilor Legii apelor nr. 272 din 23.12.2011 și Legii nr. 160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, în vederea înlăturării în acestea a contradicțiilor privind eliberarea autorizației de mediu pentru folosința specială a apei;

Autoritatea:Ministerul Mediului

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 2.5. pentru luare de atitudine, și se recomandă să elaboreze și să înainteze, spre aprobare, metodologia de dare în arendă a lacurilor de acumulare/iazurilor ca un bun indivizibil, aplicabilă la nivel de administrație publică centrală și administrație publică locală, cu respectarea cerințelor Legii apelor;

Autoritatea:Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 2.5. pentru luare de atitudine, și se recomandă să elaboreze și să înainteze, spre aprobare, metodologia de dare în arendă a lacurilor de acumulare/iazurilor ca un bun indivizibil, aplicabilă la nivel de administrație publică centrală și administrație publică locală, cu respectarea cerințelor Legii apelor;

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Autoritatea:AGENŢIA "APELE MOLDOVEI"

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 10.03.2023

Recomandarea: 2.6. pentru luare de atitudine, și se recomandă, pe măsura implementării recomandării din punctul 2.5 din prezenta Hotărâre, în caz de necesitate, să completeze Normele metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr.216 din 28.12.2015, cu reguli privind modul de înregistrare și ținere a evidenței contabile a lacurilor de acumulare/iazurilor ca un bun indivizibil;

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 06.04.2022

Recomandarea: 2.7. pentru luare de atitudine, și se recomandă să examineze rezultatele auditului, conform competențelor, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situațiilor constatate și implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:AGENŢIA "APELE MOLDOVEI"

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 26.05.2023

Recomandarea: 2.7. pentru luare de atitudine, și se recomandă să examineze rezultatele auditului, conform competențelor, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situațiilor constatate și implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 2.8. în comun cu Agenția Proprietății Publice, se recomandă să opereze modificări în Legea nr. 1308 din 25.07.1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pământului, privitor la stabilirea prețului normativ pentru terenurile fondului apelor;

Autoritatea:Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 18.03.2023

Recomandarea: 1. să asigure transmiterea SIA „Cadastrul de stat al apelor” de la balanța instituției/fiduciar către AAM, deținător și administrator al sistemului (pct.4.1.2.);

Autoritatea:Ministerul Mediului

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 2. să revizuiască instrumentele/măsurile disponibile din domeniul apelor/resurselor naturale, care ar reglementa gestionarea exhaustivă a terenului fondului apelor, înscris în categoria fondului silvic (pct.4.3.1.);

Autoritatea:Ministerul Mediului

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 3. să elaboreze și să aprobe un plan de acțiuni, prin care să fie stabilite măsurile și termenul de realizare a acestora, în vederea asigurării remedierii lacunelor existente privind derularea procedurii de colectare și înregistrare în SIA „Cadastrul de stat al apelor”, prin responsabilizarea instituțiilor din subordine și a altor părți implicate, inclusiv cu indicarea în fișa postului a sarcinilor suplimentare în acest sens (pct.4.1.2.);

Autoritatea:Ministerul Mediului

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 4. să elaboreze și să aprobe Regulamentul cu privire la utilizarea/valorificarea mijloacelor/subvențiilor bugetare destinate întreținerii lacurilor de acumulare/iazurilor, transferate către ÎS, care ar asigura monitorizarea și transparența cheltuielilor efectuate (pct. 4.3.1.);

Autoritatea:AGENŢIA "APELE MOLDOVEI"

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 10.03.2023

Recomandarea: 4. să elaboreze și să aprobe Regulamentul cu privire la utilizarea/valorificarea mijloacelor/subvențiilor bugetare destinate întreținerii lacurilor de acumulare/iazurilor, transferate către ÎS, care ar asigura monitorizarea și transparența cheltuielilor efectuate (pct. 4.3.1.);

Autoritatea:Ministerul Mediului

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 5. să supravegheze și să elaboreze reglementări care ar asigura înregistrarea integrală a datelor în SIA „Cadastrul de stat al apelor” și funcționarea acestuia, cu asigurarea interconectării informației din registre, pentru a oferi posibilitatea utilizării acestora conform destinației (pct.4.1.2.);

Autoritatea:AGENŢIA "APELE MOLDOVEI"

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 8. să includă în Program și să realizeze delimitarea terenului fondului apelor amplasat în com. Găvănoasa, r-nul Cahul, cu prezentarea materialelor privind delimitarea, pentru înregistrarea cadastrală a acestuia (pct.4.1.3).

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 16.03.2023

Recomandarea: 2.7. pentru luare de atitudine, și se recomandă să examineze rezultatele auditului, conform competențelor, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situațiilor constatate și implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:PRIMĂRIA COM. CODREANCA, STRĂȘENI

Termen implementare: 07.01.2023
Data implementării: 16.10.2023

Autoritatea:PRIMĂRIA COM. GĂLĂȘENI, RÎȘCANI

Autoritatea:PRIMĂRIA MUSAITU, TARACLIA

Autoritatea:PRIMĂRIA OR. BASARABEASCA

Autoritatea:PRIMĂRIA OR. SÎNGEREI, SÎNGEREI

Autoritatea:PRIMĂRIA OR.OCNIŢA

Autoritatea:PRIMĂRIA S.SĂSENI, CĂLĂRAŞI

Autoritatea:PRIMĂRIA ZASTÎNCA, SOROCA

Autoritatea:PRIMĂRIA ȚIPALA, IALOVENI

Autoritatea:Primaria s. Sadîc, rnul Cantemir

Autoritatea:PRIMĂRIA OR.ORHEI

Autoritatea:PRIMĂRIA PELINIA, DROCHIA

Autoritatea:PRIMĂRIA PÎRLIŢA, UNGHENI

Autoritatea:PRIMĂRIA PÎRLIȚA, FĂLEȘTI

Autoritatea:PRIMĂRIA S. ONIȚCANI, CRIULENI

Autoritatea:PRIMĂRIA S.CINIȘEUȚI, REZINA

Autoritatea:PRIMĂRIA S.HÎRTOP, CIMIȘLIA

Autoritatea:PRIMĂRIA OR. CAHUL

Autoritatea:PRIMĂRIA OR. HÎNCEȘTI

Autoritatea:PRIMĂRIA OR. NISPORENI

Autoritatea:PRIMĂRIA COM. TEȚCANI, BRICENI

Autoritatea:PRIMĂRIA CUNICEA, FLOREȘTI

Autoritatea:PRIMĂRIA DANU, GLODENI

Autoritatea:PRIMĂRIA DOBRUȘCA

Autoritatea:PRIMĂRIA FILIPENI, LEOVA

Autoritatea:PRIMĂRIA MANTA, CAHUL

Autoritatea:PRIMĂRIA GURA BÎCULUI, ANENII NOI

Autoritatea:PRIMĂRIA CARAHASANI, ŞTEFAN VODĂ

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 6. să asigure inventarierea anuală a lacurilor de acumulare/iazurilor amplasate în limitele teritoriului administrat, cu înregistrarea ulterioară în evidența contabilă a acestora (pct.4.1.1.);

Data implementării: 01.03.2023

Data implementării: 28.02.2023

Data implementării: 13.10.2023

Data implementării: 02.03.2023

Data implementării: 13.03.2023

Recomandarea: 6. să asigure inventarierea anuală a lacurilor de acumulare/iazurilor amplasate în limitele teritoriului administrat, cu înregistrarea ulterioară în evidența contabilă a acestora (pct.4.1.1.);

Autoritatea:PRIMĂRIA CARAHASANI, ŞTEFAN VODĂ

Termen implementare: 07.01.2023

Recomandarea: 7. să actualizeze și să aprobe printr-un act intern, formatul „Registrului contractelor de arendă” conform prevederilor în vigoare, cu stabilirea unei persoane responsabile de ținere a acestuia (pct.4.2.1.);