logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Hotărârea nr.64 din 22 decembrie 2022 cu privire la Raportul auditului conformității privind acordarea compensațiilor și ajutorului umanitar agricultorilor afectați de calamitățile naturale asupra recoltei anului 2020

Nr. 64 din 22.12.2022
Recomandări: 18.


Recomandări(18)

Recomandarea: 2.5 pentru informare privitor la constările de audit expuse în pct. 4.2.9 din Raportul de audit, precum și de comun cu Autoritatea Națională de Integritate să înainteze în modul stabilit propuneri privind completarea Legii nr.133/2016 și Legii nr.132/2016, inclusiv cu prevederi exhaustive privitor la termenul în care urmează să fie informate persoanele/organele de stat ale căror drepturi ar putea fi sau au fost lezate ca urmare a prejudicierii intereselor publice prin nedeclararea conflictelor de interese;

Autoritatea:Ministerul Justiției

Termen implementare: 20.07.2024

Recomandarea: 2.6.1. pentru luare de atitudine și se recomandă întreprinderea măsurilor de rigoare prevăzute în art.39 alin.(4) din Legea nr.132/2016 privitor la declararea nulității actului care a stat la baza acordării suportului financiar cu încasarea în folosul statului a prejudiciilor cauzate și a beneficiilor obținute în urma actului aprobat cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictele de interese, incompatibilitățile, restricțiile și limitările;

Autoritatea:Autoritatea Națională de Integritate

Termen implementare: 20.01.2024

Recomandarea: 2.6.2. pentru luare de atitudine și se recomandă examinarea situațiilor expuse în pct. 4.2.9 din Raportul de audit sub aspectul suspiciunilor de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese, cu informarea AIPA în cazul deciziilor definitive și măsurilor ce urmează a fi întreprinse pentru declararea, după caz, a nulității actului juridic în baza căruia au fost acordate mijloace publice;

Autoritatea:Autoritatea Națională de Integritate

Termen implementare: 20.01.2024

Recomandarea: 1. Să elaboreze și să aprobe, în modul stabilit, prevederi exhaustive privind completarea dosarului cu acte suplimentare și/sau conforme, ca urmare a notificărilor remise (pct. 4.1.1, pct.4.1.3);

Autoritatea:I.P. AGENŢIA DE INTERVENŢIE ŞI PLĂŢI PENTRU AGRICULTURĂ

Termen implementare: 20.01.2024
Data implementării: 24.10.2023

Recomandarea: 2. Să întreprindă măsurile ce se impun pentru recuperarea sumelor compensațiilor acordate eronat/suplimentar, cu restituirea acestora la bugetul de stat (pct.4.2.5);

Autoritatea:I.P. AGENŢIA DE INTERVENŢIE ŞI PLĂŢI PENTRU AGRICULTURĂ

Termen implementare: 20.01.2024
Data implementării: 24.10.2023

Recomandarea: 3. Să identifice soluții viabile și conforme privitor la obligațiile asumate față de producătorii agricoli, în sumă de 24,7 mii lei, care la zi nu au acoperire financiară (pct. 4.2.6);

Autoritatea:I.P. AGENŢIA DE INTERVENŢIE ŞI PLĂŢI PENTRU AGRICULTURĂ

Termen implementare: 20.01.2024
Data implementării: 24.10.2023

Recomandarea: 4. Să indice expres, în reglementările elaborate, perioadele în interiorul cărora sunt acceptate dosarele pentru obținerea subvențiilor/compensațiilor (pct. 4.1.2);

Autoritatea:Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Termen implementare: 20.07.2024
Data implementării: 11.08.2023

Recomandarea: 5. Să întreprindă măsuri în vederea măririi capacităților tehnice de stocare a informațiilor aferente dosarelor depuse de solicitanții de subvenții/compensații (pct. 4.1.4);

Autoritatea:Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Termen implementare: 20.07.2024
Data implementării: 08.08.2023

Recomandarea: 6. La elaborarea reglementărilor noi, să includă în componența dosarelor a actelor ce certifică proprietatea sau folosința terenurilor agricole, în vederea realizării sarcinilor delegate AIPA și excluderii riscului de acordare dublă a subvențiilor/compensațiilor, inclusiv proprietarilor și gestionarilor terenurilor agricole (pct.4.2.1);

Autoritatea:Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Termen implementare: 20.07.2024

Recomandarea: 7. Să elaboreze și să aprobe reglementări unice, necesare pentru determinarea pagubelor suportate de producătorii agricoli ca urmare a calamităților naturale (îngheț, secetă, grindină etc.) (pct. 4.1.1, pct. 4.1.2, pct. 4.2.4);

Autoritatea:Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Termen implementare: 20.07.2024
Data implementării: 11.08.2023

Recomandarea: 8. La rectificarea bugetului de stat pentru anul 2023, să înainteze Ministerului Finanțelor un demers argumentat pentru acordarea suplimentară a resurselor financiare în sumă de 69,9 mii lei rămase nevalorificate la finele anului 2020 din contul soldului de mijloace financiare neutilizate din ajutorul financiar acordat de Federația Rusă (pct. 4.2.6);

Autoritatea:Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Termen implementare: 20.01.2024

Recomandarea: 9. de comun cu Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare să identifice și să propună soluții viabile ce vor asigura asimilarea integrală a ajutorului umanitar nedistribuit, acordat de Guvernul României, conform art. 5 din Legea nr.1491/2002 cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova și pct. 26 și 31 din Hotărârea Guvernului nr.663/2003 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de recepţionare, păstrare, distribuire şi evidenţă a ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova” (pct.4.2.8);

Autoritatea:Ministerului Muncii și Protecției Sociale

Termen implementare: 20.01.2024

Recomandarea: 10. de comun cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să înainteze, în modul stabilit, Guvernului propuneri privind armonizarea și actualizarea prevederilor HG nr. 1076/2010 „Cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare și prezentare a informațiilor în domeniul protecției populației și teritoriului în caz de situații excepționale”, ale Legii nr.271/1994 cu privire la protecția civilă și, după caz, ale altor acte legislative și normative, în scopul actualizării denumirii organului responsabil de gestionarea situațiilor excepționale (pct. 5.1);

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 20.07.2024

Recomandarea: 11. de comun cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să revizuiască, după caz, cu atragerea specialiștilor din alte domenii, prevederile HG nr.1076/2010 „Cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare și prezentare a informațiilor în domeniul protecției populației și teritoriului în caz de situații excepționale”, prin completarea indicatorilor aferenți „secetei” cu pragurile concrete, pentru a putea evalua criteriile ce se încadrează în categoria de calamitate naturală (pct.5.1).

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 20.07.2024

Recomandarea: 2.4. pentru luare de atitudine și se recomandă examinarea rezultatelor auditului, conform competențelor, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situațiilor constatate și implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:I.P. AGENŢIA DE INTERVENŢIE ŞI PLĂŢI PENTRU AGRICULTURĂ

Termen implementare: 20.04.2023
Data implementării: 12.04.2023

Autoritatea:Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Termen implementare: 20.04.2023
Data implementării: 28.01.2023

Autoritatea:Ministerul Afacerilor Interne

Termen implementare: 20.04.2023

Autoritatea:AGENŢIA REZERVE MATERIALE

Termen implementare: 20.04.2023

Autoritatea:Ministerului Muncii și Protecției Sociale

Termen implementare: 20.04.2023

Autoritatea:Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Termen implementare: 20.04.2023

Recomandarea: 10. Să înainteze, în modul stabilit, Guvernului propuneri privind armonizarea și actualizarea prevederilor HG nr. 1076/2010 „Cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare și prezentare a informațiilor în domeniul protecției populației și teritoriului în caz de situații excepționale”, ale Legii nr.271/1994 cu privire la protecția civilă și, după caz, ale altor acte legislative și normative, în scopul actualizării denumirii organului responsabil de gestionarea situațiilor excepționale (pct. 5.1);

Autoritatea:Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Termen implementare: 20.07.2024

Recomandarea: 11. Să revizuiască, după caz, cu atragerea specialiștilor din alte domenii, prevederile HG nr.1076/2010 „Cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare și prezentare a informațiilor în domeniul protecției populației și teritoriului în caz de situații excepționale”, prin completarea indicatorilor aferenți „secetei” cu pragurile concrete, pentru a putea evalua criteriile ce se încadrează în categoria de calamitate naturală (pct.5.1).

Autoritatea:Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Termen implementare: 20.07.2024

Recomandarea: 2.5 Ministerului Justiției, pentru informare privitor la constările de audit expuse în pct. 4.2.9 din Raportul de audit, precum și de comun cu Autoritatea Națională de Integritate să înainteze în modul stabilit propuneri privind completarea Legii nr.133/2016 și Legii nr.132/2016, inclusiv cu prevederi exhaustive privitor la termenul în care urmează să fie informate persoanele/organele de stat ale căror drepturi ar putea fi sau au fost lezate ca urmare a prejudicierii intereselor publice prin nedeclararea conflictelor de interese;

Autoritatea:Autoritatea Națională de Integritate

Termen implementare: 20.07.2024