logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

În atenţia reprezentanţilor mass-media


https://ccrm.md/ro/in-atentia-reprezentantilor-mass-media-81_1455.html

La data de 31 octombrie 2014, ora 10:00, Curtea de Conturi va examina în cadrul ședinței publice Raportul auditului performanței: „Procesul investiţional în cadrul autorităţilor publice locale din municipiul Chişinău necesită o regîndire strategică şi eficientizare?".

Raportor: Stela Tabarcea, controlor superior de stat/auditor public în Direcţiei generale III

Invitaţi: Anatol Arapu, ministrul Finaţelor, Iancu Ţurcanu, şef al Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, Vasile Radu, şef al Inspecţiei de Stat în Construcţii, Simion Botnari, director al Agenţiei Proprietăţii Publice, Dorin Chirtoacă, Primar General al municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, viceprimar al municipiului Chişinău, Ghenadie Ivaşcenco, preşedintele Comisiei pentru construcţii, arhitectură şi relaţii funciare a Consiliului municipal Chişinău, Veronica Herţa, şef al Direcţiei Generale Finanţe, Ion Carpov, şef interimar al Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare, Igor Gamreţki, şef al Direcţiei Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţie, Roman Safroni, director al Î.M. „Direcţia Construcţii Capitale", Sergiu Cebotaru, primarul comunei Tohatin, Valeriu Poiată, primar al orăşelului Sîngera.

Scopul misiunii de audit a constat în determinarea eficienței gestionării resurselor financiare instituționale și în stabilirea faptului, dacă politicile și procedurile elaborate și aplicate în domeniul investițional sînt suficiente și asigură o gestionare eficientă și eficace a mijloacelor publice.

În pofida unor acțiuni de remediere a procesului de alocare și gestiune a resurselor publice per ansamblu, auditul public extern a constatat, că autoritățile municipale nu au reușit să inverseze trendul descendent în materie de realizare a unui management investițional raportat la principiile: atitudine prudentă, eficiență și eficacitate. Practicile încetățenite de risipire a banului public în condițiile de austeritate financiară, finanțare în mod arbitrar a multiplelor obiecte sînt încurajate în continuare.

Ședința va avea loc în incinta Curţii de Conturi, pe adresa Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 69, et. 4, bir. 404.

Şedinţa va fi transmisă în direct pe pagina web www.ccrm.md .

 

Serviciul relații publice şi imagine

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Tel. 022 266026