logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Întrevederi pe subiecte de colaborare bilaterală


https://ccrm.md/ro/intrevederi-pe-subiecte-de-colaborare-bilaterala-80_92350.html

Impulsionarea relațiilor de cooperare pe aspecte de interes comun a fost discutată de Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu în cadrul întrevederilor bilaterale, organizate în perioada 23-25 mai curent.

Impulsionarea relațiilor de cooperare pe aspecte de interes comun a fost discutată de Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu în cadrul întrevederilor bilaterale, organizate în perioada 23-25 mai curent.

În context, Președintele CCRM și Auditorul general al Oficiului de Stat al Letoniei, Rolands Irklis au abordat obiectivele cooperării bilaterale, în contextul suportului acordat CCRM.

Cooperarea bilaterală și aspirațiile comune de aderare la forul instituțiilor supreme de audit din cadrul UE,  Comitetul de contact, au fost abordate în cadrul întrevederii cu Valeriy Patskan, Președintele Curții de Conturi a Ucrainei.

Conlucrarea pe diferite aspecte de consolidare a capacităților instituționale, provocările actuale și obiectivele de dezvoltare a auditului public extern, în context național, au fost discutate cu Mihai Busuioc, Președintele Curții de Conturi a României, Marian Banas, Președintele Oficiului Suprem de Audit al Poloniei, Nasir Sadigov, Vice președinte al Curții de Conturi a Republicii Azerbaidjan, precum și Natalya Godunova, Președintele Comitetului pentru control asupra executării bugetului de stat al Republicii Kazahstan.

Întrevederile au avut loc în contextul reuniunii EUROSAI Praga Post-Congres. Evenimentul, găzduit de Președintele EUROSAI, Oficiul de Stat de Audit al Republicii Cehe, a reunit delegațiile din circa 40 de instituții supreme de audit (ISA) din cadrul organizației europene de profil EUROSAI.

De asemenea, în cadrul reuniunii, a fost organizată o întrevedere a șefilor ISA din cadrul EUROSAI cu Președintele Republicii Cehe, Milos Zeman.