logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Revizuiri la rece a misiunilor de audit în cadrul Proiectului Twinning


https://ccrm.md/ro/revizuiri-la-rece-a-misiunilor-de-audit-in-cadrul-proiectului-twinning-80_1069.html

În perioada 25-29 ianuarie, în cadrul Curții de Conturi, s-a desfășurat misiunea experților Twinning, Mikko Helkio și Jyrki Pennanen, în cadrul Componentei 1 „Consolidarea capacităților de audit ale Curții de Conturi".

Scopul misiunii a fost de a elabora listele de verificare necesare pentru desfășurarea revizuiri la rece a calității misiunilor de audit desfășurate în anul 2015 cu suportul experților Twinning. Aceastea  se vor axa pe evaluarea conformității procedurilor de audit cu standardele internaționale de audit.

Amintim că în 2015, în cadrul proiectului Twinning, au fost realizate 4 audituri pilot cu suportul experților Twinning, în următoarele domenii: investițiile capitale, sistemul de pensii, sistemul administrării veniturilor publice și fondurile UE.

Proiectul Twinning este implementat de CCRM în cooperare cu partenerii de Twinning - Consorţiul format din Institutul Finlandez al Managementului Public HAUS (Partener superior) și Tribunalul de Conturi din Spania (Partener junior). Obiectivul general al acestuia  este de a îmbunătăţi responsabilitatea şi managementul fondurilor publice în ţară, prin consolidarea capacităţii auditului extern, în conformitate cu standardele internaţionale de audit recunoscute şi în concordanță cu cele mai bune practici europene.