logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Sărbătoarea ultimului sunet la Școala-internat din Bălți


https://ccrm.md/ro/sarbatoarea-ultimului-sunet-la-scoala-internat-din-balti-80_835.html

Cu ocazia sărbătorii ultimului sunet la data de 30 mai 2014, reprezentanții Curții de Conturi au vizitat elevii Școlii-internat auxiliare din municipiul Bălți. În cadrul manifestării festive, părinții, corpul profesoral și elevii au fost felicitați cu ocazia finisării anului de studii 2013-2014, iar absolvenților le-au fost adresate urări de bine și un nou început plin de succese în viață. Primind urări pentru a avea o vacanță frumoasă și de neuitat, elevilor le-au fost înmânate surprize dulci și inventar sportiv din partea colectivului Curții de Conturi.

Darurile au fost procurate din contribuțiile financiare făcute de angajații Curții de Conturi. În școala respectivă își fac studiile 65 de copii.

Conform deciziei Guvernului privind lista patronilor instituțiilor rezidențiale de întreținere a copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dezabilități, Curtea de Conturi tutelează Școala-internat auxiliară din municipiul Bălți din anul 2005.

De-a lungul anilor Curtea de Conturi a susținut continuu activitatea acestei instituții, contribuind la completarea bazei tehnico-materiale, îmbunătățirii procesului de studii și condițiilor de trai ale copiilor ce studiază aici.