Reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și ai Agenției Proprietății Publice (APP) s-au întrunit într-o ședință de lucru, organizată la data de 4 martie în incinta CCRM.
Ședința a avut drept scop discutarea unor aspecte privind salarizarea în cadrul entităților cu capital de stat, în contextul recomandărilor formulate de APP pentru aceste entități. CCRM a inițiat discuțiile pentru a aduce claritate unor aspecte care sunt tratate diferit în entități, pentru a ajunge la o abordare clară și unică în toate entitățile auditate de Curtea de Conturi, în contextul Hotărârii Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară.
Astfel, au fost discutate aspecte legate de cheltuielile fondului de remunerare a muncii, în special, calcularea premiilor unice și ajutorului material.