Actualizat: Vineri, 19 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Constatările misiunii de audit privind raionul Teleneşti

  • 23.07.2014
  • 758

Prezentare

Înregistrare video

 

Raportul auditului conformității exercițiului bugetar şi gestionării patrimoniului public în cadrul autorităților publice locale din raionul Teleneşti pe anul 2013 fost examinat în cadrul şedinţei publice a Curţii de Conturi din 23 iulie 2014.

La şedinţă au fost invitaţi Maria Carauș, viceministrul Finanțelor, Valeriu Triboi, directorul Agenției Proprietății Publice, Boris Burcă, preşedintele raionului Teleneşti, Tudor Golub, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Diana Manole, șeful Inspectoratului Fiscal de Stat al raionului Teleneşti, Ludmila Darii, șeful Direcției Finanțe a Consiliului raional Teleneşti, Ion Negrescu, șeful Direcție Educație a Consiliului Raional Telenești, Angela Sîrbu, șeful Direcție Asistență Socială și Protecția Familiei, Vadim Lelic, primarul oraşului Telenești, precum şi primarii satelor Chiștelnița şi Scorțeni.

Misiunea de audit a avut drept scop evaluarea legalității și regularității procesului bugetar şi administrării patrimoniului public de către autorităţile administraţiei publice locale (AAPL) din raionul Teleneşti, prin prisma cadrului legal-normativ în vigoare, corelarea reglementărilor metodologice cu instrumentele de evaluare şi planificare a impozitelor şi taxelor locale, precum şi de formare şi gestiune a cheltuielilor bugetare.

Informaţie generală

Raionul Telenești este situat în centrul Moldovei și are o suprafață totală de 84,9 mii ha, din care:  11,8 mii ha - terenuri proprietate publică a statului; 22,5 mii  ha - terenuri proprietate publică a UAT, 50,6 mii ha - terenuri aflate în proprietate privată. Populaţia raionului  constituie - 73,5 mii locuitori.  În anul 2013, în raion, în sectorul public erau încadrate 1691,5 unităţi de personal, fiind finanţaţi 253 ordonatori terţiari de credite, inclusiv: 39 de instituţii preşcolare, 37 de instituţii şcolare,  46 de biblioteci, 41 de case de cultură, 1 şcoală sportivă etc.

În anul 2013, veniturile bugetelor UAT (de nivelul I şi II) din raion au fost executate la nivelul de 100,2% şi, respectiv, cheltuielile - 91,3% faţă de prevederile rectificate. Analiza bugetelor UAT din raion denotă că sursa de bază a veniturilor o constituie transferurile de la bugetul de stat, a căror pondere a atins nivelul de 82,4%, prin urmare, veniturile proprii au constituit 17,6%.

Pe parcursul ultimilor 4 ani, veniturile totale ale bugetelor UAT au avut o tendinţă de creştere de la 164,2 mil. lei (anul 2010) pînă la 187,7 mil. lei (anul 2013), inclusiv: veniturile proprii au crescut de la 20,1 mil. lei (2010) pînă la 32,8 mil. lei (2013), sau cu 12,7 mil. lei, iar transferurile, de la 143,9 mil. lei (în 2010) pînă la 154,6  mil. lei (2013), sau cu 10,7 mil. lei.

Prin prisma clasificaţiei economice, ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor bugetelor UAT din raion revine cheltuielilor pentru remunerarea muncii şi plăţilor corespunzătoare care derivă din acestea - 50,9 %, urmate de cheltuielile capitale - 22,1% și cheltuielile la art. 113.00 „Plata mărfurilor şi serviciilor" - 19,5 %. Totodată, în aspectul clasificaţiei funcţionale, ponderea cea mai mare revine cheltuielilor de casă  reflectate la grupa „Învăţămîntul" - 58,0 %.

Pe parcursul anului  2013, datoriile creditoare ale raionului s-au majorat cu 0,4 mil. lei, la situaţia din 01.01.2014 constituind 10,1 mil. lei, din care: 7,3 mil. lei - la retribuirea muncii şi plăţile ce derivă din aceasta; 0,7 mil. lei - pentru mărfuri şi servicii; ­­0,1 mil. lei - la investiţii şi reparaţii capitale etc. La finele anului  2013 datoriile debitoare au fost înregistrate în creștere cu 0,2 mil. lei și au constituit 314,7 mii lei.

Constatări de audit

Evaluînd abaterile și iregularităţile admise de autoritățile administrației publice locale din raionul Teleneşti în procesul bugetar și în gestionarea patrimoniului public în anul 2013, se atestă că autorităţile respective nu și-au focalizat preocuparea întru stabilirea și evaluarea materiei impozabile aferentă formării finanțelor locale pentru realizarea intereselor în plan de dezvoltare economică și socială a teritoriului administrat. De asemenea, și modul de administrare a patrimoniului proprietate publică nu întrunește rigorile cadrului legal-normativ.

În perioada supusă auditării, AAPL nu au identificat și nu au evaluat potenţialul economico-financiar disponibil, întru fundamentarea la justa valoare a bazei de impozitare, inclusiv prin estimarea şi prognozarea relevantă a indicilor fiscal-bugetari aferenți sustenabilității financiare a bugetelor UAT (nivelul I şi II) din raion. Autoritatea financiară raională nu a demonstrat rigorile instituționale pentru fundamentarea proiecțiilor fiscal-bugetare, nu a conlucrat eficient, în acest sens, cu AAPL şi cu autorităţile fiscale, statistice şi cadastrale, precum şi cu agenţii economici care contribuie semnificativ la formarea veniturilor bugetare.

Neasigurarea instrumentelor analitice și deficiențele cadrului metodologic s-au soldat cu diminuarea propunerilor de venituri la buget, totodată, neidentificarea şi neevaluarea surselor aferente finanţelor publice au determinat nemobilizarea veniturilor bugetelor locale estimate de audit la cca 3,1 mil. lei (inclusiv: 2,0 mil. lei  venituri din tranzacțiile cu terenurile proprietate publică; 1,1 mil. lei - venituri din folosinţa încăperilor, construcțiilor speciale și utilajului). De asemenea, conform estimărilor misiunii de audit, indicii fiscal-bugetari stabiliți de autoritățile publice locale au fost subestimați cu 3,5 mil. lei.

O rezervă nevalorificată la acumularea veniturilor în bugetele UAT o constituie restanţele contribuabililor, care, la situaţia din 31.12.2013, au însumat 1,9 mil. lei.

Managementul cheltuielilor bugetare nu corespunde normelor legale, în consecinţă fiind admise un şir de nereguli de la cadrul regulator care afectează eficienţa utilizării mijloacelor publice, la originea acestor iregularități fiind neimplementarea prevederilor Legii privind controlul financiar public intern. Astfel, se menţionează:

  • valorificarea neconformă a mijloacelor destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, precum şi nerespectarea legislaţiei în vigoare privind acest domeniu au determinat utilizarea neregulamentară a resurselor financiare în sumă totală de 2,4 mil. lei;
  • efectuarea unor plăți neregulamentare în sumă totală de 1,4 mil. lei;
  • nerespectarea limitelor de cheltuieli maxime aprobate pe unele tipuri de cheltuieli, cu formarea datoriilor creditoare în sumă totală de 2,3 mil. lei (ca urmare a valorificării lucrărilor în lipsa mijloacelor financiare preconizate);
  • neconformarea la cadrul de proceduri regulamentare și de transparență în procesul achiziţiilor publice evaluate la 1,0 mil. lei.

Sistemul de management al AAPL (nivelul I şi II), care  nu asigură regularitatea şi legalitatea administrării patrimoniului public, precum şi lipsa la AAPL a unui cadru de reglementare a modului de gestionare a patrimoniului public local s-au soldat cu:

  • neasigurarea înregistrării regulamentare a drepturilor asupra bunurilor imobile în valoare de peste 167,3 mil. lei;
  • admiterea erorilor la raportarea patrimoniului proprietate publică în valoare de circa 26,5 mil.lei (inclusiv raportate Agenției Proprietății Publice - 16,5 mil. lei);
  • monitorizarea neconformă și neasigurarea transmiterii/primirii regulamentare a patrimoniului public în valoare totală de cca 125,0 mil. lei;
  • neidentificarea şi necontabilizarea corespunzătoare a patrimoniului proprietate publică în valoare de cca 26,3 mil. lei;
  • decontarea neregulamentară a bunurilor imobile și materiale în valoare totală de 3,3 mil. lei;
  • neasigurarea delimitării terenurilor proprietate publică (a statului, a UAT şi privată), evidenţa defectuoasă şi lipsa controlului asupra modului de utilizare a acestora, ceea ce amplifică riscul gestiunii neautorizate a terenurilor proprietate publică și, respectiv, al neimpunerii fiscale şi pierderii, după caz, a dreptului de proprietate.

Managementul financiar-contabil necalitativ, exprimat prin înregistrări neconforme ale operaţiunilor financiare, lipsa evidenţei analitice, iregularitățile în decontări au determinat raportarea eronată a situaţiilor patrimoniale.

Verificările asupra conformării cerinţelor şi recomandărilor din auditul efectuat anterior de Curtea de Conturi relevă faptul că managementul AAPL din raion nu a fost exigent în remedierile de rigoare. Astfel, din 12 recomandări expuse în Hotărîrea Curţii de Conturi nr.32 din 02.07.2009 asupra Raportului auditurilor regularității executării bugetelor raioanelor: Ungheni, Orhei, Telenești, Cantemir, Ștefan Vodă, Ocnița, Glodeni și Edineț pe anul 2008, 4 recomandări nu au fost executate, iar 2 recomandări  au fost  executate parţial.

Iregularităţile constatate sînt rezultatul managementului financiar și controlului intern ineficient de care au dat dovadă factorii de decizie din cadrul AAPL la utilizarea banilor publici şi la gestionarea patrimoniului public local.

Entităţile supuse auditului urmează să informeze Curtea de Conturi despre implementarea recomandărilor în termen de 6 luni de la adoptarea Hotărârii asupra Raportului de audit. Hotărârea Curţii de Conturi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în conformitate cu art. 34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr. 261-XVI din 05.12.2008.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY