Actualizat: Joi, 18 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi a depistat nereguli privind gestionarea banilor publici de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină

  • 15.06.2009
  • 818

      În cadrul şedinţei plenare din 15 iunie 2009, Curtea de Conturi a examinat rezultatele auditului executării fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2008, care s-a efectuat în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2009.
     Scopul auditului a fost exprimarea opiniei referitor la faptul dacă Raportul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (în continuare -CNAM) privind utilizarea mijloacelor din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală din exerciţiul bugetar 2008, prezentat spre aprobare Guvernului şi remitere Parlamentului, în toate aspectele semnificative, este corect şi oferă o imagine veridică şi completă, iar operaţiunile sînt legale şi regulamentare. 
     Auditul a relevat existenţa unor abateri la gestionarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (în continuare – FOAM), cum ar fi denaturarea volumului de servicii medicale prestate şi raportate în anul 2008 pe tipul de asistenţă medicală spitalicească; ratarea unor venituri din dobînzi la soldul contului bancar deschis pentru asistenţa medicală spitalicească acordată persoanelor neasigurate; neutilizarea mijloacelor din unele fonduri în conformitate cu scopul stabilit etc. 
     Concomitent, rezultatele colectării probelor la prestatorii de servicii medicale referitor la gestionarea şi utilizarea mijloacelor FAOAM relevă prezenţa mai multor neregularităţi ce ţin de neajustarea prevederilor statutare ale instituţiilor medico-sanitare publice la cadrul normativ existent; nerespectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, îndeosebi la achiziţionarea medicamentelor; generarea unor majorări neargumentate ale stocurilor de medicamente cu depăşirea limitelor reglementate; nerespectarea normelor la evidenţa şi inventarierea medicamentelor; raportarea şi facturarea neveridică a volumelor de servicii prestate; lipsa politicilor de contabilitate elaborate şi aprobate potrivit noii Legi a contabilităţii; efectuarea cheltuielilor din contul mijloacelor FAOAM, neţinîndu-se cont de clauzele contractului cu CNAM. 
   Analiza constatărilor privind implementarea Sistemelor informaţionale automatizate „Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală” şi „Evidenţa şi controlul medicamentelor autorizate”, ca componente ale Sistemului Informaţional Medical Integrat, denotă existenţa unor problemele ce ţin de exploatarea şi funcţionarea lor.
     Din motiv că structura şi formatul Raportului executării fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2008 nu sînt caracteristice unui raport financiar, auditul nu a putut să-şi exprime opinia standardizată asupra Raportului Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, spre aprobare Guvernului şi remitere Parlamentului deaceea s-a expus doar asupra veridicităţii principalilor indicatori ai acestuia.
     Hotărîrea Curţii de Conturi şi Raportul de audit vor fi publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY