Actualizat: Sîmbătă, 20 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Jim Bonnell și-a încheiat ultima misiune la Chișinău

  • 03.11.2015
  • 537

Expertul străin Jim Bonnell, care a acordat suport Curții de Conturi în cadrul Proiectului  „Consolidarea capacităților Curții de Conturi a Republicii Moldova",  susținut de Banca Mondială, și-a încheiat ultima misiune la Chișinău, la finele lunii octombrie.

Cu această ocazie conducerea și colectivul Curții de Conturi i-a adresat sincere mulțumiri pentru amabilitatea cu care a oferit suport şi colaborare pe parcursul ultimilor ani, apreciind munca asiduă și perseverentă, ce a avut drept scop îmbunătățirea calității lucrului efectuat, aceasta aducînd nemijlocit plus valoare instituției noastre.

În cuvîntul de mulțumire conducerea CCRM a exprimat convingerea că relațiile de colaborare dintre Curtea de Conturi a Republicii Moldova și Banca Mondială și-au atins obiectivul principal, cel de dezvoltare a capacității de audit în domeniul auditului performanței și implementarea de noi metodologii în domeniul respectiv, acesta fiind realizat prin intermediul expertul Jim Bonnell.

În contextul proiectului menționat, consultantul Jim Bonnel a efectuat misiuni la Chișinău pentru a realiza, în comun cu unele echipe de audit, mai multe acțiuni ce vizează analiza practicilor existente de efectuare a auditului performanței de către CCRM, revizuirea și actualizarea modulelor de instruire în domeniul auditului performanței, revizuirea manualului auditului performanței prin prisma corespunderii cerințelor standardelor internaţionale ISSAI și actualizarea acestuia după caz, organizarea unor seminare /ateliere de lucru privind principalele etape ale auditului performanței, evaluarea unor audituri ale performanței realizate de sine stătător de către auditorii CCRM, prin prisma respectării cadrului metodologic al CCRM și cerințelor de calitate, prevăzute de ISSAI și practica în domeniu..

Proiectul „Consolidarea capacităților Curții de Conturi a Republicii Moldova" a prevăzut realizarea unui șir de activități îndreptate spre dezvoltarea auditului public extern în Republica Moldova, prin sporirea eficienței activității de audit și întăririi capacităților Curții de Conturi. Banca Mondială, prin intermediul acestui grant, a susținut Curtea de Conturi, împreună cu alți parteneri de dezvoltare, în implementarea obiectivelor Planului de dezvoltare strategica pentru anii 2011-2015.

Dl James Bonnell este auditor public profesionist cu peste 35 de ani de experiență în calitate de auditor federal (SUA), avînd o vastă experienţă în conducerea şi gestionarea tuturor tipurilor de audit, fiind un expert recunoscut în domeniul auditului  performanţei.

Instituţionalizarea auditului performanţei în cadrul Curţii de Conturi a început în anul 2008, cu suportul tehnic din partea unei companiei din SUA, antrenată în proiectul finanțat de Banca Mondială. În perioada octombrie 2008 - decembrie 2010, experții companiei au contribuit la dezvoltarea capacităţilor CCRM de a realiza auditul performanţei. Toate acestea au dezvoltat capacitățile profesionale ale auditorilor Curții de Conturi de efectuare a auditelor de performanță, fiind realizate pînă la moment peste 20 de audite ale performanței.

 

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY