Actualizat: Vineri, 19 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Executarea bugetelor şi gestionarea patrimoniului public în raionul Orhei

  • 21.12.2015
  • 770

Înregistrare video 

 

Raportul auditului de conformitate a exercițiului bugetar și gestionării patrimoniului public în cadrul autorităților publice locale din raionul Orhei pe perioada 2014 a fost examinat în cadrul ședinței publice a Curții de Conturi din 21 decembrie 2015.

Misiunea de audit a fost realizată în temeiul art.28, art.30 și art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008 și în conformitate cu Programul activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2015, scopul fiind determinarea, dacă autoritățile publice locale (AAPL) din raion: au respectat legalitatea și regularitatea în procesul bugetar; au inventariat și evaluat materia impozabilă aferentă formării veniturilor bugetare; au gestionat prudent și econom alocațiile financiare; au raportat în mod corespunzător, precum și au asigurat gestionarea și integritatea patrimoniului public.

Auditul a fost realizat în conformitate cu Standardele internaționale de audit ale instituțiilor supreme de audit și potrivit cadrului normativ-metodologic instituțional aferent.

Identificînd și sintetizînd abaterile și neregulile admise de decidenții și responsabilii din cadrul AAPL din raionul Orhei în procesul bugetar și în gestionarea patrimoniului public în anul 2014, se atestă că autoritățile de resort nu și-au stabilit obiective clare și nu au demonstrat preocuparea necesară și sistemică în materie de cuantificare a obiectelor și subiecților impozabili, respectiv nu au urmărit obiective clar definite întru consolidarea autonomiei financiare locale.

Astfel, prioritățile stringente de dezvoltare economică și socială a teritoriului administrat sînt preponderent dependente de susținerea financiară din bugetul de stat. Deși, AAPL din raion, în calitate de executor primar de buget, și-au orientat activitățile spre asigurarea conformității executării cheltuielilor, probele de audit au relevat prezența unor neconformități și incertitudini. În aceeași ordine de idei se procedează și cu patrimoniul public local, în special cel imobiliar, a cărui gestiune defectuoasă nu generează resurse financiare aferente soluționării problemelor de interes public. Aparatul președintelui raionului, autoritățile de resort din cadrul administrației locale și cele desconcentrate nu conlucrează și nu asigură interacțiunea corespunzătoare pentru implementarea unui management instituțional și financiar aferent competențelor și responsabilităților ce le revin.

Conform raportului de audit se atrage atenția la următoarele:

  • în procesul de evaluare și elaborare a proiecțiilor fiscal-bugetare (2014), autoritatea financiară din cadrul consiliului raional și unele AAPL (de nivelurile I și II) au subestimat veniturile bugetare cu suma totală de 14,8 mil.lei (evaluate de misiunea de audit), la altele fiind identificate rezerve nevalorificate în sumă totală de 1,0 mil.lei;
  • nepreocuparea factorilor decizionali din cadrul AAPL privind consolidarea prin extindere a veniturilor proprii, inclusiv prin eficientizarea entităților de colectare a impozitelor și taxelor locale, neconlucrarea cu autoritatea fiscală din teritoriu s-a soldat cu denaturări ale bazei impozabile, respectiv, cu neîncasarea veniturilor în bugetele locale în sumă totală (estimată de audit) de 11,5 mil.lei și în bugetul de stat - de 4,4 mil.lei;
  • managementul cheltuielilor publice contravine spiritului și normelor legale, în consecință fiind admise un șir de nereguli ce au determinat ineficiența utilizării mijloacelor publice, la originea acestora fiind neimplementarea prevederilor Legii privind controlul financiar public intern. Astfel,

- urmare a solicitării din bugetul de stat a suportului financiar pentru întreținerea instituțiilor preșcolare, corelat cu contingentul planificat, însă neracordat la numărul efectiv de beneficiari, administrația raionului a beneficiat în mod nejustificat de resurse supradimensionate (5,5 mil.lei);

- valorificarea neconformă a mijloacelor destinate investițiilor și reparațiilor capitale, precum și nerespectarea legislației aferente acestui domeniu au determinat utilizarea neregulamentară a resurselor financiare în sumă totală de 11,3 mil.lei (inclusiv tergiversarea termenului de prezentare a documentelor justificative pentru lucrările executate -1,8 mil.lei; lucrări executate în lipsa proiectelor - 5,6 mil.lei; executarea lucrărilor necontractate - 1,8 mil.lei; neasigurarea executării lucrărilor în termen - 1,5 mil.lei; acceptarea lucrărilor cu prețuri majorate în sumă de 0,4 mil. lei și a lucrărilor neexecutate 0,2 mil. lei);

- s-au admis în mod arbitrar plăți neregulamentare în sumă totală de 18,1 mil.lei (1,9 mil.lei - cheltuieli pentru întreținerea unor structuri, care nu se finanțează din bugetul local; 15,1  mil.lei - lucrări executate cu evitarea și nerespectarea procedurilor de achiziții; 0,5 mil.lei - plăți salariale; 0,6 mil.lei - alte cheltuieli etc.);

- s-au dispus, fără suportul financiar aprobat, lucrări generatoare de datorii nesustenabile în sumă totală de 1,0 mil.lei;

  • sistemul de management al AAPL (de nivelurile I și II) care, per ansamblu, nu întrunește rigorile legalității/regularității administrării patrimoniului public, precum și neaprobarea la nivel local a regulilor și procedurilor de rigoare, s-au soldat cu:

- raportarea eronată a patrimoniului la Agenția Proprietății Publice în sumă de 72,0 mil.lei;

- neasigurarea înregistrării regulamentare a drepturilor asupra bunurilor imobile în valoare de peste 34,1 mil.lei;

- evidența neconformă a patrimoniului transmis în gestiune întreprinderilor municipale și cotei-părți a acțiunilor în capitalul sociala al societății pe acțiuni, în valoare de peste 104,0 mil.lei;

-  transmiterea neregulamentară unor asociații obștești/persoane fizice a proprietății publice locale: sonde arteziene, rețele de aprovizionare cu apă și canalizare, în valoare de 13,4 mil.lei, fără obținerea de către UAT a unui avantaj economic de cel puțin 0,9 mil.lei, precum și a 9 conducte de gaze în valoare totală de 17,0 mil.lei întreprinderilor de gaze;

-  neasigurarea delimitării terenurilor proprietate publică a statului, a UAT și privată, evidența defectuoasă și lipsa controlului asupra modului de utilizare a acestora, ceea ce amplifică riscul gestiunii neautorizate a terenurilor proprietate publică și, respectiv, al neimpunerii fiscale și pierderii, după caz, a dreptului de deținător;

  • managementul financiar-contabil contraindicat, exprimat prin înregistrări neconforme ale operațiunilor financiare, lipsa evidenței analitice, iregularitățile în decontări au determinat raportarea eronată a situațiilor patrimoniale;
  • verificările asupra conformării cerințelor și recomandărilor expuse în Raportul auditului bugetului raional Orhei pe anul 2010 și gestionării patrimoniului public, aprobat prin Hotărîrea Curții de Conturi nr.72 din 17.11.2011, relevă că managementul AAPL din raion nu a fost exigent în remedierile de rigoare. Astfel, măsurile întreprinse au fost superficiale, ceea ce a contribuit la perpetuarea unui management financiar/operațional contraperformant, fapt atestat și în Raportul actual de audit, fiind relevată prezența acelorași probleme.

În contextul celor expuse, Raportul indică asupra unui cumul de factori ce au condiționat managementul defectuos și mai cu seamă iresponsabilitatea persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul administrației raionului și instituțiilor desconcentrate; supravegherea necorespunzătoare din partea autorităților publice centrale, inclusiv a Oficiului teritorial Orhei din cadrul Cancelariei de Stat.

Curtea de Conturi urmează a fi informată despre implementarea recomandărilor în termen de 12 luni de la adoptarea Hotărârii asupra Raportului de audit. Hotărîrea Curţii de Conturi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în conformitate cu art. 34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr. 261-XVI din 05.12.2008.

 

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY