Actualizat: Miercuri, 03 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Banii statului au fost buni de furat şi de unii angajaţi din sistemul medical. Curtea de Conturi a găsit fraude de peste jumătate de milion de lei

Banii statului au fost buni de furat şi de unii angajaţi din sistemul medical. Curtea de Conturi a găsit fraude de peste jumătate de milion de lei

Banii statului au fost buni de furat şi de unii angajaţi din sistemul medical. O confirmă Curtea de Conturi care a găsit fraude de peste jumătate de milion de lei. Plăţi nejustificate sau preferenţiale, angajări fictive sau pur şi simplu risipă de fonduri sunt doar citeva ilegalităţi cuprinse în raportul de audit privind motivarea şi susţinerea financiară a personalului implicat în prevenirea, depistarea şi tratamentul infecţiei COVID-19.

Doar anul trecut au fost alocate către ANSP 2,8 milioane lei şi 4,7 milioane către MAI pentru suplimente la salariul angajaţilor. Curtea de Conturi a identificat plăţi nejustificate de 562 de mii de lei.

GHEORGHE LAPTEANU, auditor public principal, Curtea de Conturi: „S-a stabilit că pe parcursul perioadei auditate două persoane în timp ce periodic nu se aflau în Republica Moldova erau înregistrate la locul de muncă cu calcularea şi remunerarea muncii în sumă de circa 300 mii lei. În cadrul alte instituţii s-a cosntatat că entitatea a admis calcularea şi achitarea plăţilor pentru 16 angajaţi în sumă de 266 mii lei.”

ANDREI MUNTEANAU, membru Curtea de Conturi: „Avem şi instituţii medicale care admit anumite riscuri de fraudă în procedul de gestionare a banilor publici. Constatăm iarăşi cu regret că în timp ce unii duc lipsă de cadre alţii îşi permit să angajeze fictiv anumite persoane, care nu sunt la serviciu dar primesc salariu.”

Statul a dat 331 de milioane de lei din Fondul de Investiţii şi din Fondul de Urgenţă pentru plata indemnizaţiilor către 16 mii de lei cadre medicale care s-au îmbolnăvit de COVID-19 la locul de muncă. Şi dacă tot erau bani, unele indemnizaţii s-au dat şi altor angajaţi.

GHEORGHE LAPTEANU, auditor public principal, Curtea de Conturi: „Autorităţile publice locale au solicitat şi au primit indemnizaţii de 16 mii lei pentru personal nemedical în sumă de peste 15 milioane lei. În unele cazuri ponderea angajaţilor nemedicali din cadrul autorităţilor publice medicale beneficiari a indemnizaţiei de 16 mii lei a constituit până la 36% din totalul mijloacelor alocate.”

Doar în 2020 s-au plătit peste 42 de milioane de lei pentru aproape 2600 de indemnizaţii oferite angajaţilor non-medicali din cadrul autorităţilor publice locale şi centrale. Asta în timp ce alţi peste 4600 de angajaţi implicaţi direct în tratarea pacienţilor nu şi-au primit banii. Reprezentanţii MAI susţin că s-au respectat normele de verificare iar Ministerul de Finanţe a dat aprobările. Anul trecut, 50 de angajaţi au fost excluşi de la plata indemnizatiei.

SERGHEI DIACONU, secretar general MAI: „Transmitea această decizie către SPIA care verifica prin proceduri interne dacă au fost exact respectate cerinţele legale şi nu au fost careva abateri care să stabilească încercări de simulare.”

Curtea de Conturi a găsit nereguli în monitorizarea persoanelor aflate în autoizolare.

GHEORGHE LAPTEANU, auditor public principal,Curtea de Conturi: „Nu s-a asigurat supravegherea a 91% din numărul real de persoane aflate în regim de autoizolare.  Doar în perioada ianuarie-februarie 2021 s-a constatat faptul că din numărul total de 1861 de subiecţi ai regimului de autoizolare 1161 de persoane nu au fost supuse verificării.”

Ministerul Sănătăţii nu a comentat deocamdată datele raportului efectuat de Curtea de Conturi, dar a menţionat că va verifica informaţiile.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY