Actualizat: Miercuri, 03 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Cadrul calităţii – revizuirea la rece

  • 22.10.2009
  • 813

Curtea de Conturi a Republicii Moldova beneficiază, în cadrul subroiectului „Sistemul de management al calităţii” din Planul de Dezvoltare Strategică a Curţii de Conturi, de asistenţa experţilor de la Oficiul Naţional de Audit al Suediei. În zilele de 19-22 octombrie 2009, experţii Oficiului de Audit al Scoţiei, Carol Hislop şi Jim Rundell au desfăşurat un seminar cu participarea grupului de lucru privind elaborarea cadrului calităţii auditului şi a echipei de monitorizare a calităţii auditului Curţii de Conturi.

Experţii s-au familiarizat cu documentele de audit pentru şedinţele de revizuire la rece, au avut o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale, la care au discutat despre Capitolul ce ţine de domeniul calităţii din Manualul de audit al performanţei, precum şi au avut o întîlnire cu echipa calităţii, în cadrul căreia au discutat despre progresele în evoluţia controlului calităţii, elaborarea instrumentelor de monitorizare şi progresele privind revizuirile fierbinţi. De asemenea au avut loc traininguri cu documentele de lucru:
• privind Raportul asupra administrării de către Ministerul Finanţelor a investiţiilor capitale şi corectitudinii cheltuielilor pentru investiţiile capitale alocate din buget în anul 2007 în domeniile învăţămîntului şi  serviciului vamal;
• privind Raportul auditului executării bugetului de stat pe anul 2008;
• privind Raportul auditului regularităţii la Departamentul instituţiilor penitenciare şi la unele instituţii subordonate. 

   Angajaţii Curţii de Conturi au participat activ la dezbateri menţionînd că Manualul de audit a fost testat de auditorii Curţii şi că s-a ajuns la a 3-ea etapă a cadrului calităţii – revizuirea la rece. S-a rezlevat necesitatea instruirii în domeniul revizuirii calităţii auditului şi anume la completarea documentelor de lucru.

În cadrul seminarului au fost revizuite la rece documentele-standard ale misiunilor de audit. De asemenea, de către experţi au fost propuse mostre de liste de verificare pentru revizuire la rece.

Experţii scoţieni au atras atenţie asupra unor aspecte ce necesită îmbunătăţiri, şi anume:
• evaluarea riscurilor;
• eşantionarea – este foarte extinsă, dar s-ar putea de atins cu un efort mai mic;
• interpretarea capitolelor din Manual;
• completarea unor documente de lucru ale auditorilor cu informaţii prea desfăşurate.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY