Actualizat: Sîmbătă, 27 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi: Statul a pierdut 100 de milioane de lei pentru studenții exmatriculați

Statul a suportat, anul trecut, cheltuieli de peste 100 de milioane de lei pentru instruirea elevilor și studenților care au abandonat studiile sau au fost exmatriculați. Informația a fost prezentată de Curtea de Conturi, în urma unui audit realizat la Ministerul Educației.

Potrivit raportului Curții de Conturi, în anul 2022 au fost exmatriculate 5.160 persoane, iar cheltuielile suportate de stat pentru pregătirea acestora, doar pentru un an de studii (fără bursă), au constituit 100,2 milioane lei.

Numai șase instituții de învățământ au reușit să recupereze o parte din bani de la foștii elevi sau studenți, încasând pentru bugetul de stat 300.000 de lei.

„Ministerul Educației nu a elaborat și nu a aprobat metodologia de restituire la bugetul de stat a cheltuielilor pentru instruirea studenților care au refuzat plasarea obligatorie în câmpul muncii și a celor exmatriculați. Astfel, statul suportă cheltuieli considerabile și ineficiente din buget”, a spus, la prezentarea raportului, auditoarea Curții de Conturi, Ana Diaconu.

Pe de altă parte, secretara de Stat al Ministerului Educației, Nadejda Velișco, a spus că statul asigură acces la educație pentru toți cetățenii, iar studenții buni care plătesc taxe pot obține un loc finanțat de la buget, astfel încât banii statului nu sunt cheltuiți în zadar.

„Pe lângă actul de care vorbiți, metodologia acestor instituții, există acte normative. Potrivit lor, după fiecare semestru de vară, are loc concursul locurilor bugetare. Cei mai buni studenți de la contract pot lua locurile bugetare de la codașii care le-au ocupat la început. Prin urmare, locul este în continuare folosit pentru a forma specialiști pentru economia națională”, a explicat Velișco.

Potrivit unei hotărâri de Guvern din anul 2001, studenții și elevii înmatriculați la buget în anul I încheie un contract cu universitățile, colegiile și școlile profesionale de stat, care presupune angajarea lor după absolvire în funcție de necesitățile statului.

În cazul în care tânărul specialist nu se prezintă la locul de lucru conform repartizării sau își suspendă activitatea înainte de expirarea termenului de 3 ani, el este obligat să restituie în bugetul de stat cheltuielile pentru instruirea sa, în volumul calculat de instituția respectivă de învățământ.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY