Actualizat: Vineri, 05 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Gestionarea banilor publici în raionul Briceni

  • 05.07.2016
  • 762

 

Înregistrare video

 

Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței publice din 5 iulie curent Raportul auditului conformității exercițiului bugetar în cadrul autorităților publice locale din raionul Briceni pe anul 2015.

Raionul Briceni este situat în zona de nord-vest a republicii și are o suprafață de 81,5 km2 (inclusiv: terenuri agricole – 57,7 km2, terenuri ale fondului silvic – 8,2 km2, terenuri ale fondului apelor – 2,1 km2, altele – 13,5 km2). Populația raionului constituie circa 77,0 mii locuitori (inclusiv urbană – 13,5 mii de locuitori, și rurală – 63,5 mii de locuitori). Raionul Briceni este persoană juridică de drept public și dispune, în condițiile legii, de un patrimoniu distinct de cel al statului și al altor unități administrativ-teritoriale, iar ca unitate administrativ-teritorială este fоrmat din 39 de localități rurale, reprezentate de 2 primării ale orașelor Briceni și Lipcani și 26 primării ale satelor/comunelor. 

O sursă importantă a bugetelor locale o constituie transferurile de la bugetul de stat, care au însumat 154,8 mil.lei (preconizate - 167,0 mil.lei) sau 75,8% în anul 2015.

Pentru perioada auditată, autoritățile administrației publice locale (AAPL), de comun acord cu Direcția Finanțe (DF), au estimat și aprobat impozite pe proprietate în mărime de 7,6 mil.lei, fiind efectiv încasate - 8,5 mil.lei (111,5%), sau cu 0,9 mil.lei mau mult, această situație fiind condiționată de supra-executarea veniturilor la impozitul funciar cu 0,4 mil.lei și la impozitul pe bunurile imobiliare a persoanelor fizice cu 0,4 mil.lei, ca rezultat al neaplicării unei baze de calcul fiscale relevante a Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS), Cadastrul Fiscal etc.

AAPL din raion, de comun cu autoritatea fiscală nu au demonstrat o atitudine responsabilă pentru identificarea și colectarea veniturilor bugetare aferente impozitelor pe proprietate, această situație fiind condiționată de nerespectarea cadrului legal-normativ, de monitorizarea ineficientă a procesului de evaluare și colectare a veniturilor din partea autorităților, precum și de lipsa unor proceduri ale сontrolului intern.

În lipsa documentelor care ar atesta folosința proprietății, 25 AAPL din raion au admis o gestionare neconformă a terenurilor publice cu suprafața totală de 479,1 ha, în scopuri de producere agricolă, ceea ce a determinat neîncasarea (în 2015) a veniturilor în bugetele locale, estimate de audit în sumă totală de 52,7 mii lei.

Ca urmare a lipsei unei baze adecvate și exhaustive de calcul, veniturile din taxa pentru folosirea drumurilor de către automobilele înmatriculate în Republica Moldova au fost estimate neconform, fiind admisă subestimarea acestora. Astfel, potrivit Notelor metodologice, sarcina privind calcularea cuantumului taxelor rutiere revine DF, ca bază luîndu-se numărul autovehiculelor înregistrate și amplasate în UAT și taxele stabilite prin Codul fiscal. În rezultatul utilizării unor date irelevante privind numărul unităților de transport, precum și lipsei unei baze impozabile la acest capitol (în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, masa totală și sarcina masivă pe osie), a fost admisă o planificare neconformă a veniturilor din taxa pentru folosirea drumurilor. De menționat, că veniturile din sursa în cauză, planificate în condițiile sus-menționate au fost executate la nivelul de 120%, fiind încasate în sumă totală de 6,6 mil.lei, sau cu 1,1 mil. lei mai mult față de cele aprobate.

AAPL din orașul Briceni nu au fost preocupate de asigurarea regulamentară a activității parcărilor auto cu plată. Astfel, urmare a verificărilor efectuate în procesul de audit și confruntării datelor privind parcările auto din diferite surse (IFS Briceni, AAPL, vizitelor în teren), s-a constatat, că în or. Briceni nu este asigurată o evidență strictă a obiectelor impunerii cu taxa de parcare. AAPL din or. Briceni nu au întreprins măsurile corespunzătoare în vederea aprobării exhaustive a schemei de amplasare a parcării auto pentru un agent economic, fiind aprobată nejustificat numai suprafața de 50 m2 (în baza cererii depuse), deși potențialul parcării constituie 4976 m2, ca urmare nefiind identificată baza fiscală și posibilitatea de a încasa venituri în bugetul local de circa 40,0 mii lei/an.

AAPL din raion nu au demonstrat un interes vădit la calcularea și colectarea în buget a taxei de piață, totodată neasigurînd o evaluare autentică a bazei de impozitare pentru identificarea rezervelor posibile. Drept rezultat, veniturile bugetare din taxa respectivă au fost diminuate cu 153,1 mii lei.

AAPL raionale nu au întreprins măsuri suficiente în vederea formării și administrării regulamentare a mijloacelor speciale, nu au asigurat o monitorizare și administrare conformă a procesului de dare în locațiune a bunurilor domeniului public.

Ca urmare a gestionării neconforme a imobilelor cu suprafața totală de 320,7 m2, transmise în folosință gratuită unui agent economic (în lipsa contractelor de locațiune), 12 AAPL ale UAT din raion nu au întreprins măsurile de rigoare în vederea stabilirii și acumulării veniturilor, estimate de audit în sumă de minimum 46,2 mii lei.

AAPL nu au dat dovadă de responsabilitate în vederea evaluării, impunerii și colectării tuturor veniturilor proprii, provenite din gestionarea terenurilor proprietate publică. Totodată, nerespectarea legislației funciare și insuficiența implementării procedurilor de сontrol intern au determinat utilizarea ineficientă a terenurilor proprietate publică a UAT și nerealizarea veniturilor la bugetul local, în sumă totală estimativă de la 1088,6 mii lei pînă la 5521,0 mii lei.

10 AAPL din raion nu au asigurat o administrare adecvată a terenurilor ocupate de bazine acvatice, acest proces fiind afectat de unele deficiențe, care au condiționat necalcularea  și neîncasarea veniturilor bugetare, estimate în sumă totală de minimum 285,0 mii lei și maximum 1425,0 mii lei.

Unele AAPL din raion nu au asigurat o contabilizare conformă a angajamentelor deținătorilor de terenuri, încasărilor și soldurilor datoriilor la data raportată, privind relațiile de folosință a proprietății publice, fapt ce afectează autenticitatea rapoartelor financiare și nu contribuie la plenitudinea colectării veniturilor publice.

Lipsa controlului din partea unor AAPL și neasigurarea respectării prevederilor legale la gestionarea terenurilor proprietate publică, a generat exploatarea zăcămintelor minerale și lipsa recultivării terenurilor degradate, fiind admisă și neachitarea pierderilor în bugetul de stat în mărime de 2973,7 mii lei.

Potrivit Notelor metodologice, alocarea mijloacelor bugetare pentru școli, gimnazii și licee, s-a efectuat conform metodologiei de finanțare în bază de cost standard per elev, cu utilizarea normativului valoric pentru un „elev ponderat” și a normativului valoric pentru instituție, luat în calcul la stabilirea transferurilor categoriale, care pentru anul 2015 a constituit 8771,0 lei, și respectiv 428982,0 lei. În acest scop, au fost executate transferuri către bugetul local în sumă de 73,9 mil.lei sau cu 7,9 mil.lei mai puțin față de alocațiile preconizate. Astfel, cheltuielile efective pentru întreținerea unui copil în instituțiile de învățămînt au variat în 2015: licee - de la 6283 lei la 10114 lei; gimnazii - de la 6235 lei pină la 13564 lei (normativul valoric fiind 8771,0 lei). Cheltuielile efective pentru întreținerea unui copil în instituțiile de învățămînt preșcolar au variat pe instituții de la 59,5 lei/zi la 118,7 lei/zi.

Misiunea de audit rezumă că autoritățile publice vizate nu au dat dovadă de insistență asupra implementării în mod efectiv a unor măsuri și acțiuni complexe pentru a asigura rigorile unui management instituțional și financiar fiabil în administrarea finanțelor și fondurilor publice.

Entitatea supusă auditului urmează să informeze Curtea de Conturi despre implementarea recomandărilor în termen de 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Hotărîrea Curţii de Conturi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în conformitate cu art. 34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr. 261-XVI din 05.12.2008.

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY