Actualizat: Duminică, 12 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Misiunea ONAS privind cadrul calităţii

  • 11.10.2012
  • 666

Experţii Oficiului Naţional de Audit al Suediei, Anita Nilsson şi Maria Kling au fost oaspeţii Curţii de Conturi ai Republicii Moldova în perioada 9-11 octombrie curent. Vizita de lucru din cadrul sub-proiectului „Management modern şi impact" al Proiectului de cooperare pentru dezvoltare instituţională CCRM - ONAS a fost axată pe cadrul calităţii în activitatea de audit.

Experţii ONAS, reprezentanţii Departamentului metodologie, planificare şi analiză, membrii CCRM şi şefii de Direcţii şi Servicii au pus în discuţie Ghidul calităţii, care este în proces de elaborare la Curtea de Conturi. Anita Nilsson şi Maria Kling au susţinut un seminar despre calitatea în echipa de audit în timpul misiunii de audit, au relatat experienţa ONAS în domeniul revizuirii „la rece" şi revizuirii „fierbinţi".

În cadrul dezbaterilor axate pe revizuirea „la rece" au fost examinate rezultatele revizuirilor efectuate pe anul 2011, calitatea acestora şi calendarul revizuirilor „la rece" pe 2012.

Tema revizuirii „fierbinţi" a fost abordată prin prisma experienţei auditorilor de la ONAS, Anita Nilsson oferind detalii cu privire la procesul de selectare a misiunilor supuse revizuirii „fierbinţi", adoptarea deciziilor, personalul implicat în efectuarea revizuirilor, periodicitatea şi modalitatea de efectuare a verificărilor.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY