Actualizat: Sîmbătă, 04 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Raportul auditului executării bugetului raionului Ocniţa pe anii 2009-2010 (9 luni) şi gestionării patrimoniului public

  • 17.01.2011
  • 1223
Curtea de Conturi a examinat în şedinţa Plenului din 13 ianuarie 2011 Raportul auditului executării bugetului raionului Ocniţa pe anii 2009-2010 (9 luni) şi gestionării patrimoniului public.
Auditul a relevat că procesul de formare şi utilizare a mijloacelor bugetului raionului Ocniţa, precum şi gestionarea patrimoniului public au fost afectate de un şir de negeruli semnificative, care au influenţat negativ asupra executării veniturilor şi cheltuielilor bugetului local, precum şi gestionării patrimoniului.
Autorităţile administraţiei publice locale din raionul Ocniţa n-au întreprins măsurile de rigoare întru identificarea şi realizarea posibilităţilor de majorare a încasărilor de venituri proprii, ceea ce a afectat execuţia bugetului raionului. Acestea nu au ţinut cont în măsură deplină de baza impunerii la prognozarea veniturilor din plata taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, ceea ce a dus la neasigurarea acumulării şi la estimarea incorectă a veniturilor proprii şi a lipsit bugetele locale de venituri în suma totală de 699,1 mii lei.
Nerespectarea prevederilor legislaţiei funciare de către factorii de decizie ai primăriei or.Ocniţa a dus la utilizarea ineficientă a terenurilor proprietate publică şi nerealizarea veniturilor în sumă de 376,1 mii lei. Totodată, nerespectarea de către persoanele cu funcţii de răspundere ale Aparatului preşedintelui raionului Ocniţa a reglementărilor legale privind darea în locaţiune a bunurilor publice şi neasigurarea achitării serviciilor comunale pentru suprafaţa arendată, a lipsit bugetul raional de venituri în sumă de 64,7 mii lei.
Ca rezultat a lipsei controlului şi neasigurării respectării prevederilor legale de către unele autorităţi publice locale din raionul Ocniţa referitor la retribuirea muncii, au fost generată efectuarea cheltuielilor neregulamentare în sumă totală de 410,2 mii lei şi create riscuri majore de efectuare a cheltuielilor neîntemeiate în sumă de 73,5 mii lei. Totodată, fiind denaturată darea de seamă privind executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale din contul cheltuielilor de bază pe anul 2009, la retribuirea muncii, cu 119,9 mii lei.
Unele autorităţi publice locale din raionul Ocniţa au admis demararea şi executarea lucrărilor de reparaţie capitală în lipsa documentaţiei de proiect,  elaborată şi aprobată regulamentar, au monitorizat ineficient modul de efectuare a lucrărilor de construcţie şi reparaţie capitală, ceea ce a dus la exagerarea costului lucrărilor respective cu 251,3 mii lei.
Gestionarea patrimoniului public de către unele autorităţi publice din raionul Ocniţa a fost afectat de un şir de deficienţe  şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei politici exhaustive de reglementare în domeniul respectiv şi a unei evidenţe conforme a patrimoniului public; neasigurarea integrităţii conforme şi a dreptului asupra patrimoniului public; nerealizarea recomandărilor auditelor/controalelor anterioare în vederea înlăturării neregulilor.
Autorităţile unităţilor administrativ-teritoriale din raionul Ocniţa n-au asigurat înregistrarea la organul cadastral a 136 de imobile estimate la valoarea totala de 124,7 mil.lei. Urmare a monitorizării ineficiente a modului de gestionare a patrimoniului public transmis de la Consiliul raional instituţiilor medico-sanitare publice din  raionul Ocniţa, a fost admisă o diferenţă semnificativă a valorii mijloacelor fixe gestionate de ambele părţi de 5,8 mil.lei.
Persoanele cu funcţii de răspundere ale Aparatului preşedintelui raionului Ocniţa nu au asigurat integritatea patrimoniului public. Pentru reparaţia şi reconstrucţia obiectelor de menire social-culturală, din bugetul public s-au alocat 3,5 mil.lei, însă obiectele menţionate pînă  în prezent nu funcţionează, aflîndu-se într-o stare deplorabilă.
Nu au fost respectate prevederile legale la efectuarea achiziţiilor publice.
Managementul execuţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetului raionului Ocniţa pe anii 2009-2010 (9 luni), precum şi gestionarea patrimoniului public au fost afectate de nerespectarea întocmai a normelor de reglementare a disciplinei financiar-bugetare şi de lipsa controlului corespunzător, ceea ce a condiţionat neidentificarea surselor şi veniturilor pasibile încasării în bugetul raionului; admiterea unor cheltuieli neregulamentare, în special a cheltuielilor pentru retribuirea muncii; utilizarea fondului de rezervă preponderent pentru cheltuieli ce nu poartă caracter excepţional şi imprevizibil; nereguli la folosirea mijloacelor financiare pentru investiţiile capitale şi a altor mijloace; gestionarea ineficientă a patrimoniului public; efectuarea achiziţiilor publice cu nerespectarea procedurilor legale; deficienţe la ţinerea evidenţei contabile, ceea ce a condiţionat raportarea eronată a situaţiilor patrimoniale.
Reieşind din constatările şi concluziile Raportului de audit, echipa de audit a înaintat recomandări în vederea înlăturării neajunsurilor şi dificienţelor constatate.
Hotărîrea Curţii de Conturi privind Raportul auditului executării bugetului raionului Ocniţa pe anii 2009-2010 (9 luni) şi gestionării patrimoniului public va fi publicată în Monitorul Oficial al republicii Moldova în termen de 15 zile.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY