Actualizat: Luni, 20 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Raportul Curţii de Conturi: “… un raport consistent şi bine structurat” (În atenţia societăţii!)

  • 18.11.2009
  • 1341

În cadrul şedinţei în plen a Parlamentului Republicii Moldova din 12.11.2009 a fost examinat Raportul asupra modului de gestionare a resurselor financiare publice din exerciţiul bugetar 2008, prezentat de către Preşedintele Curţii de Conturi dna Ala Popescu. Raportul prezintă o sinteză analitică a celor mai importante şi relevante constatări de audit, care au rezultat din activitatea de control/audit a Curţii de Conturi în perioada de raportare. Toate hotărîrile Curţii de Conturi pe marginea controalelor/auditelor efectuate au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi sînt accesibile pe pagina web a Curţii de Conturi www.ccrm.md

În urma examinării Raportului, Parlamentul urma să adopte o hotărîre prin care să ia act de Raportul Curţii de Conturi, să responsabilizeze executorii de bugete asupra înlăturării deficienţelor şi încălcărilor semnalate în Raport, precum şi să indice Guvernului de a promova înaltele standarde privind transparenţa, responsabilitatea şi integritatea în cadrul managementului financiar public şi al performanţei administraţiei publice. După dezbaterile care au avut loc, Parlamentul nu a adoptat nici o hotărîre, solicitînd Comisiei economie, buget şi finanţe să evalueze activitatea Curţii de Conturi în perioada anilor 2006 - 2009, deşi anual, odată cu întocmirea Raportului asupra modului de gestionare a resurselor financiare publice din exerciţiul bugetar, respectiv pe anii 2006, 2007 şi 2008, Curtea de Conturi a întocmit şi a prezentat Parlamentului şi Raportul asupra activităţii Curţii de Conturi, inclusiv privind executarea propriului buget, pe perioadele vizate, acesta conţinîndu-se la sfîrşitul Raportului de bază, ca un capitol separat (a. 2006) sau ca anexă (anii 2007;2008).  Concomitent, informăm cititorul că modul în care Curtea de Conturi a administrat bugetul propriu în fiece an indicat a fost supus auditului, rezultatele căruia au fost examinate în şedinţele Curţii de Conturi, respectiv fiind adoptate Hotărîrile Curţii de Conturi nr.17 din 30.03.2007, nr.13 din 02.04.2008 şi nr.10 din 03.04.2009.

Totodată informăm asupra faptului, că Raportul Anual prezentat de Curtea de Conturi, prezintă un document generalizator, constatările, recomandările şi cerinţele Curţii de Conturi pe fiecare domeniu în parte conţinîndu-se în hotărîrile Curţii de Conturi, publicate, intrate în vigoare şi la 98% executate de entităţile vizate.

Cu toate acestea, la solicitarea Comisiei economie, buget şi finanţe, Curtea de Conturi a generalizat şi a prezentat repetat, la 17 noiembrie 2009, Raportul asupra activităţii Curţii de Conturi în anii 2006-2009 (10 luni) pe care îl facem public pentru toţi cei interesaţi. În acelaşi timp, comunicăm: potrivit noii Legi a Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, către 15.03.2010, Curtea de Conturi urmează să prezinte Parlamentului Raportul financiar de executare a bugetului propriu din exerciţiul bugetar 2009, acesta în prealabil fiind supus auditului extern de către  o companie de audit cu renume, conform standardelor internaţionale. 

Între timp, mijloacele de informare în masă, unii foşti angajaţi ai Curţii de Conturi, care nu au reuşit să-şi manifeste capacităţile profesionale în cadrul Curţii de Conturi, fiind eliberaţi din funcţii datorită incompetenţei, depăşirii atribuţiilor funcţionale la efectuarea controalelor şi nu, în ultimul rind, traficului de influenţă, precum şi unii factori responsabili, au declanşat un “război” informaţional împotriva Curţii de Conturi, preluînd şi expunînd informaţii care nu corespund realităţilor şi nu au nici un suport probatoriu.

Ne întrebăm, fireşte, cine se face vinovat de această dezinformare: mijloacele de informare în masă, neînţelegînd ce au în vedere interlocutorii lor, sau acele persoane care nu vor să accepte realitatea. Astfel, Curtea de Conturi, a fost profund “surprinsă”, citind pe “Ştirea zilei” din 14.11.2009 referinţa făcută la dl V. Ioniţă, preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, asupra aprecierilor  date activităţii şi Raportului Curţii de Conturi, care ar fi declarat că “…raportul este unul foarte slab. Curtea de Conturi a făcut doar 4% din ceea ce trebuia să facă şi aceea necalitativ”, or în şedinţa Comisiei economie, buget şi finanţe din 05.11.2009, cu participarea Preşedintelui Curţii de Conturi şi a unui membru al Curţii de Conturi şi, respectiv, a deputaţilor – membri ai Comisiei vizate, s-a dat o apreciere pozitivă activităţii şi Raportului Curţii de Conturi, fapte expuse în Raportul Comisiei din 05.11.2009 nr. CEB-6/114 “…Raportul prezentat de Curtea de Conturi este unul consistent şi structurat”. Un alt Raport al Comisiei sesizate în fond nu a fost prezentat Curţii de Conturi.  

Prezentăm textul integral al “Raportului asupra activităţii Curţii de Conturi în anii 2006-2009”, “Raportul Curţii de Conturi asupra modului de gestionare a mijloacelor financiare publice din exerciţiul bugetar 2008” (www.ccrm.md/md/rapoarte), Raportul Comisiei economie, buget şi finanţe din 05.11.2009, precum şi proiectul hotărîrii Parlamentului pe marginea Raportului Curţii de Conturi şi lăsăm cititorul să-şi facă concluziile respective.

Raportul Comisiei economie, buget şi finanţe

Proiectul hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova

Raportul asupra activităţii Curţii de Conturi în anii 2006-2009 (10 luni)

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY