Actualizat: Vineri, 03 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Amânarea adoptării Hotărârii asupra Raportului de audit la Ministerul Culturii

  • 29.03.2013
  • 384

Curtea de Conturi a continuat examinarea rezultatelor misiunilor de audit, realizate la Ministerul culturii şi la instituţiile din subordinea acestuia. În şedinţa din 29 martie 2013 a fost prezentat spre aprobare Raportul de audit al regularităţii exercițiului bugetar 2012 și gestionării  patrimoniului public la Ministerul Culturii și unele instituţii din subordine. 

La şedinţă au fost prezenţi Boris Focșa, ministrul Culturii în exercițiu, Raisa Ghilan, şef-adjunct al Direcţiei finanţe în învăţământ, cultură şi ştiinţă a Ministerului Finanţelor, Sergiu Căinăreanu, şeful Direcţiei audit intern al Ministerului Educaţiei, Victoria Melnic, rector al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Gheorghe Perju, director al Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga", Igor Svernei, director al Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală", Iurii Gorşcov, director al Colegiului Naţional de Coreografie, Galina Buinovschi, director al Liceului-internat Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov", Valeriu Gorşcov, directorul Liceului-internat Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov", Cristina Chelaru, director-adjunct al Liceului-internat Republican de Arte Plastice „Igor Vieru", Alexei Rău, directorul general al Bibliotecii Naţionale, Claudia Balaban, directorul general al Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă", Eugen Sava, directorul general al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Tudor Zbîrnea, directorul general al Muzeului Naţional de Artă, Alexandra Stacanova, director al Casei-muzeu „A.S.Puşkin", Vadim Vlas, director al Colegiului de Muzică şi Pedagogie din Bălţi, Tamara Griţenco, director al Colegiului de Arte din Soroca şi alţi funcţionari.

Misiunile de audit au avut drept scop evaluarea regularităţii situaţiilor financiare, precum şi a gestionării patrimoniului public. Au fost supuse auditului: Aparatul central al Ministerului Culturii, 9 instituții de învățământ artistic (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Colegiul de muzică „Ștefan Neaga", Colegiul Național de Coregrafie mun. Chișinău, Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală", Colegiul de Arte, or. Soroca, Colegiul de muzică și pedagogie din Bălți, Liceul-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu", Liceul-internat Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov", Liceul-internat Republican de Arte Plastice „Igor Vieru"), bibliotecile naționale (Biblioteca Națională și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă") și 3 muzee (Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Muzeul Național de Artă, Casa-muzeu „A.S. Pușkin", mun. Chișinău).

Verificările auditului au relevat carenţe în procesul de planificare bugetară, iregularităţi la executarea şi raportarea utilizării mijloacelor publice, precum şi un control insuficient al ministerului asupra sistemului general de gestiune a patrimoniului instituţiilor din subordine şi unităţilor economice administrate.

În urma examinării rapoartelor de audit, audierii echipelor de audit, a reprezentanţilor entităţilor verificate, Plenul Curţii de Conturi a decis să amâne adoptarea hotărârii asupra raportului menţionat, pentru aplicarea unor modificări şi precizări.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY