Actualizat: Miercuri, 20 Octombrie 2021
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi a publicat Raportul anual 2020

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat Raportul anual 2020, care conține analiza și generalizarea informației privind modul de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare și a patrimoniului public aferente ciclului anual de audit (16 septembrie 2020 – 15 septembrie 2021).

La data de 15 septembrie curent, Raportul asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și a patrimoniului public a fost prezentat Parlamentului, în conformitate cu cerințele Legii nr.260 din 07.12.2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova.

Scopul Raportului anual al CCRM este de a prezenta Parlamentului, Guvernului, entităților auditate și societății principalele probleme sistemice și constatări formulate în contextul activității de audit public extern.

Astfel, în perioada de raportate, CCRM a aprobat rezultatele a 75 de misiuni de audit, inclusiv 30 de audituri financiare, 38 de conformitate, 5 de performanță, precum și 2 de urmărire ulterioară (follow-up). Auditul financiar a cuprins formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat (BS), bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM), precum și situațiile financiare consolidate ale celor 9 ministere, inclusiv ale altor entități centrale și locale. Am acordat atenție deosebită unor domenii importante, printre care: achizițiile publice, privatizarea patrimoniului de stat, starea patrimoniului din țară și din afara țării, gestionarea crizei pandemice, precum și o analiză a impactului activității de audit.

Pentru facilitarea înțelegerea constatărilor de audit și a spori impactul activității instituției supreme de audit (ISA) din țară, am publicat, tradițional, un Sumar al Raportului anual al CCRM. Sumarul este o versiune succintă a Raportului, care prezentă, în limbaj accesibil publicului larg, principalele constatări ale Curții de Conturi.

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY