Actualizat: Miercuri, 03 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

În premieră în Moldova: Curtea de Conturi ar putea face un audit extern în domeniul gazelor naturale din țară

În premieră, Curtea de Conturi a Republicii Moldova va efectua un audit public extern în domeniul gazelor natural. Cu votul a 69 de deputați, Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură proiectul de lege respectiv. Auditul va avea ca obiectiv evaluarea activității entităților din domeniul gazelor naturale sub aspectul conformității cheltuielilor și investiților  efectuate.  

În baza acestei legi speciale, Curtea de Conturi va efectua un auditul conformității cheltuielilor și investițiilor capitale la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale. Entitățile auditate, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică, indiferent dacă statul are participație majoritară sau nu în cadrul acestora, vor asigura prezentarea informațiilor, datelor și documentelor necesare în formatul și termenul solicitat de Curtea de Conturi.

„A nu se confunda acest audic public extern cu  auditul datoriei agreat în cadrul protocolul negocierilor pe subiectul livrării gazelor naturale. Auditul datoriei agreat în protocol va fi efectuat de către o companie internațională, contractată de Ministerul Finanțelor”, a punctat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Deputatul a specificat că auditul respectiv este diferit față de auditul datoriei agreat în cadrul protocolului negocierilor pe subiectul livrării gazelor naturale, care urmează a fi realizat de o companie internațională contractată de Guvernul Republicii Moldova.

„Acest audit public extern al Curții de Conturi va trebui să fie unul complex, care pe lângă analiza datoriilor invocate, ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine modul în care a fost au fost făcute cheltuielile și investiții care ulterior au fost incluse în tarif, cum a fost administrat acest domeniu în ultimii ani, dacă au semnalate nereguli, acte de corupție, fraudă etc”, a adăugat Radu Marian.

Se propune ca raportul auditului în domeniul gazelor naturale să fie prezentat de Curtea de Conturi până la 31 octombrie 2022.

 

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY