Actualizat: Duminică, 28 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Participarea delegației Curții de Conturi la lucrările sesiunii a XI-ea a Consiliului conducătorilor organelor supreme de control financiar din statele - membre ale CSI

  • 08.09.2011
  • 1201
O delegație a Curții de Conturi, condusă de Președintele Curții de Conturi dl Serafim Urechean,  a participat la 8 septembrie 2011 la lucrările sesiunii a XI-ea a Consiliului conducătorilor organelor supreme de control financiar din statele - membre ale CSI, organizate de Curtea de Conturi a Ucrainei la Kiev sub genericul "Rolul şi locul organului suprem de control financiar din CSI în controlul utilizării fondurilor alocate de stat pentru prevenirea şi atenuarea dezastrelor naturale. "
  La reuniune au participat delegații ale organelor supreme de control financiar din 9 state membre ale CSI: Armenia, Azerbaidjan,  Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Federația Rusă, Tadjikistan și Ucraina, precum și delegația Controlului de Stat din Letonia în calitate de observator.
Experiența efectuării auditelor în acest domeniu demonstrează că  eficiența și eficacitatea au pondere în cazul în care auditele se efectuează în mod complex, prin intermediul unei analize și aprecieri complexe ale sistemului de prevenire a catastrofelor. Cele mai eficiente sunt auditele paralele, efectuate concomitent de cîteva state.
Conștientizarea acestui fapt a contribuit decisiv la crearea Grupului de lucru EUROSAI privind auditul fondurilor alocate pentru prevenirea dezastrelor şi catastrofelor, activitatea căruia este condusă și coordonată de către Curtea de Conturi a Ucrainei.  În prezent Grupul este format din 13 ISA permanente şi 3 ISA în calitate de observatori.
Discuțiile din cadrul sesiunii a XI-ea a Consiliului conducătorilor organelor supreme de control financiar din statele-membre ale CSI cu privire la auditul catastrofelor confirmă consecvența Curții de Conturi a Ucrainei în activitatea sa de președinte al Grupului special EUROSAI.
Toţi şefii delegaţiilor au făcut prezentări cu privire la subiectele discutate în cadrul sesiunii, concentrându-se, în special, pe problemele existente în ţările lor, precum şi pe aspectele globale şi regionale.
Participanții la sesiune au discutat despre modalităţile de rezolvare a problemelor existente şi au făcut propuneri pentru cooperarea în continuare între organele supreme de control financiar din statele-membre ale CSI în domeniul respectiv.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY