Actualizat: Vineri, 05 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a efectuat o vizită la Curtea de Conturi

  • 20.09.2016
  • 1325

Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, însoțit de Lars Lage Olofsson, consilierul Ministrului Finanțelor de rang înalt în domeniul managementului finanțelor publice, Ekaterina Yakovleva, Manager de Proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Igoris Krzeckovskis, consilier CNA s-au aflat, la 20 septembrie curent, în vizită la Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM). Înalții oaspeți au avut întrevedere cu Președintele Curții de Conturi, Veaceslav Untila, membrii CCRM: Tamara Andrușca, Marina Covali, Tatiana Cunețchi, Petru Rotaru și șeful Aparatului CCRM, Valeriu Chițan.

În cadrul evenimentului au fost puse în discuție mai multe subiecte, în special rezultatele implementării Poiectului Twinning "Consolidarea și întărirea auditului public extern în Republica Moldova", finanțat de Uniunea Europeană.

Beneficiarul principal al proiectului, care a durat doi ani, a fost Curtea de Conturi, obiectivul general al activităților implementate fiind îmbunătățirea responsabilității şi managementului finanțelor publice în Republica Moldova, prin consolidarea capacității de audit extern, în conformitate cu standardele internaționale de audit recunoscute şi în concordanță cu cele mai bune practici europene.

Președintele Curții de Conturi, Veaceslav Untila a reiterat importanța Proiectului Twinning pentru dezvoltarea și consolidarea instituției supreme de audit (ISA) din țară și necesitatea continuării proiectelor de suport pentru ajustarea funcției de audit public extern în Republica Moldova la standardele și cerințele Uniunii Europene. Președintele instituției a pus în discuție importanța îmbunătățirii cooperării dintre Parlament și ISA, precum și asigurarea independenței Curții de Conturi la nivel constituțional.

Șeful delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a remarcat realizările înregistrate de Curtea de Conturi în cadrul Proiectului Twinning "Consolidarea și întărirea auditului public extern în Republica Moldova" și importanța asigurării finalității acțiunilor implementate în cadrul proiectului menționat.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY