Actualizat: Joi, 28 Martie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Hotărârea nr. 25 din 30 mai 2022 cu privire la Raportul auditului conformității asupra managementului datoriei de stat, garanțiilor de stat și recreditării de stat în anul 2021

Nr. 25 din 30.05.2022
Prima | RAPOARTE DE AUDIT
Recomandarea: 2.4. pentru luare de atitudine și asigurarea implementării recomandărilor cuprinse în Raportul de audit

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 24.12.2022
Răspunsul autorității:
Întru implementarea cerințelor și recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curții de Conturi nr.25 din 30 mai 2022 „Cu privire la Raportul auditului conformității asupra managementului datoriei de stat, garanțiilor de stat și recreditării de stat în anul 2021”, a fost elaborat un Plan de acțiuni, aprobat prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.115/2022. Ordin MF nr.115 din 07.12.2022.pdf

Recomandarea: 1. Să asigure în continuare controlul asupra expunerii portofoliului datoriei de stat la riscurile de rată a dobânzii, de refinanțare și valutare, în special în condițiile de creștere a emisiunii VMS pe piața internă (pct. 4.1.1.)

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 24.12.2022
Răspunsul autorității:
1.1 Monitorizarea lunară a indicatorilor de risc a datoriei de stat conform Programului ”Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2022-2024)”
Pe parcursul perioadei de referință (24.06.2022-20.12.2022), au fost elaborate 6 buletine statistice lunare privind datoria de stat pentru lunile iunie - noiembrie 2022, publicate pe pagina oficială web a ministerului, disponibile la următorul link:
https://www.mf.gov.md/ro/datoria-sectorului-public/rapoarte/datoria-de-stat.
La situația din 30 noiembrie 2022, parametrii de risc aferenți datoriei de stat stabiliți în Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2022-2024)” au înregistrat următoarele valori:
- Ponderea datoriei de stat scadentă în decurs de un an în totalul datoriei de stat – 27,5%;
- Ponderea datoriei de stat interne în totalul datoriei de stat – 36,6%;
- Ponderea datoriei de stat într-o anumită valută străină în totalul datoriei de stat – 37,9%;
- Ponderea datoriei de stat cu rata dobânzii variabilă în totalul datoriei de stat – 47,3%;
- Ponderea VMS emise pe piața primară scadente în decurs de un an în total VMS emise pe piața primară –92,0%;
- ATM pentru VMS emise pe piața primară – 1,6 ani.
Astfel, la finele lunii noiembrie 2022, toţi parametrii s-au încadrat în limitele stabilite în Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2022-2024)”, cu excepția indicatorilor VMS emise pe piața primară scadente în decurs de un an în totalul VMS emise pe piața primară și datoria de stat cu rata dobânzii variabilă. Acest fapt se datorează emisiunii pe parcursul anului 2022 în volume mai mari a VMS preponderent pe termen scurt în legătură cu cererea pe termen scurt din partea investitorilor pentru VMS. Ponderea relativ înaltă a datoriei cu rata dobânzii flotantă în portofoliul datoriei de stat se datorează atât datoriei de stat externe care pe parcursul perioadei de referință au avut loc intrări de împrumuturi de stat externe cu rata dobânzii flotantă cât și datoriei de stat interne, care din cauza instrumentelor cu maturitatea de până la un an sunt atribuite la categoria datoriei cu rata dobânzii flotantă și reprezintă un risc al ratei de dobândă, cât şi un risc de finanțare pronunțat.

1.2 Elaborarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2023-2025)”
Proiectul Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2023-2025)” a fost elaborat, proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea programului a fost expediat Cancelariei de Stat prin scrisoarea nr.11/3-3/23/1713 din 15.12.2022, examinat în cadrul ședinței secretarilor generali la data de 16.12.2022 [număr unic 969/MF/2022 ], a fost remis spre avizare, consultări publice, expertiză anticorupție și expertiză juridică autorităților vizate.
După definitivare, proiectul urmează a fi remis Guvernului spre examinare și aprobare.
Raspuns MF HCC nr. 25-2022 la situatia din 22.12.2022.semnat HCC 25 2022.pdf

Recomandarea: 2. Să asigure modificarea cadrului normativ necesar pentru implementarea Conceptului sistemului informațional „Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova” (pct. 4.1.2)

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 24.12.2022
Răspunsul autorității:
2.1.Promovarea în Parlament a proiectului de lege privind modificarea Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat
A fost adoptată Legea nr. 286/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 343-348 art. 651 din 04.11.2022) Raspuns MF HCC nr. 25-2022 la situatia din 22.12.2022.semnat HCC 25 2022.pdf

Recomandarea: 3. Să examineze oportunitatea completării cadrului legal cu prevederi aferente înregistrării împrumuturilor externe în situațiile în care debursarea și ratificarea acestora au loc în perioade de raportare diferită (pct. 4.1.4.)

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 24.12.2022
Răspunsul autorității:
3.1 Elaborarea proiectului Hotărârii de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1136/2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat
- La momentul actual, proiectul Hotărârii de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1136/2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat este în proces de elaborare. Raspuns MF HCC nr. 25-2022 la situatia din 22.12.2022.semnat HCC 25 2022.pdf

Recomandarea: 4. Să asigure, în comun cu autoritățile responsabile, intensificarea măsurilor de rigoare în vederea valorificării eficiente și implementării în termenele prevăzute a proiectelor finanțate din surse externe (reiterată) (pct. 4.1.5.)

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 24.12.2022
Răspunsul autorității:
4.1.Analiza trimestrială a nivelului de valorificare a proiectelor finanțate din surse externe și elaborarea scrisorilor în adresa autorităților publice centrale, cu solicitarea de întreprindere a măsurilor în sensul remedierii cauzelor care pot duce la tergiversarea implementării în termen a acestora

- Pe parcursul perioadei de referință se comunică despre remiterea a circa 12 demersuri de atenționare privind buna implementare a proiectelor finanțate din surse externe (PFSE), atât sub aspect de încadrare în termenul stabilit de implementare, cât și a soluționării provocărilor întâmpinate în implementarea acestora. Demersurile au fost înaintate în atenția Cancelariei de Stat, inclusiv pentru includerea unor subiecte afente PFSE pe agenda Comitetului Interministerial de Planificare Strategică, Ministerului Sănătății, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Justiției, etc.
Au fost derulate și asigurată participarea reprezentanților Ministerului Finanțelor la peste 30 ședințe, printre care:
• 5 ședințe ale Comitetelor de supraveghere ale PFSE, și anume:
- din data 02.11.2022 și 20.12.2022 „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova”;
- din data 22.11.2022 „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic (ÎPT) pentru o Economie Verde”;
- din data de 22.07.2022 „Sprijin pentru dialogul structurat de politici și coordonare a implementării Acordului de Asociere, precum și consolidarea procesului de aproximare legislativă”;
- din data de 06.09.2022 Comitetul de Supraveghere a Proiectului de înregistrare și evaluare funciară.
• 25 ședințe de lucru intra/inter ministeriale pe subiecte ce vizează PFSE/misiuni de implementare a proiectelor din diverse sectoare ale economiei naționale (justiție, infrastructura drumurilor, sănătate, eficiență energetică, educație, administrare fiscală, înteprinderi mici și mijlocii, servicii guvernamentale, etc) desfășurate de comun cu partenerii externi de dezvoltare, precum: Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Guvernul Germaniei, etc.
Totodată, la etapa elaborării propunerilor pentru rectificarea bugetului de stat pentru anul 2022, MF a solicitat prezentarea de către APC a propunerilor de modificare a alocațiilor cu prezentarea argumentelor justificative, inclusiv pentru PFSE (copia scrisorii nr.06/1-17/34 din 6 iunie 2022 se anexează). În baza informației prezentate și analizei privind nivelul de executare a veniturilor și cheltuielilor, Guvernului au fost înaintate propuneri de diminuare a volumului PFSE pentru anul 2022.
Ulterior, din cauza executării reduse (la nivel de 35,9%) a cheltuielilor la PFSE, prin scrisoarea nr.09/1-09/340 din 11 noiembrie 2022 (copia scrisorii se anexează) MF a solicitat întreprinderea măsurilor în vederea valorificării alocațiilor bugetare și prezentarea informației detaliate despre motivele neexecutării.
Concomitent, în vederea identificării cauzelor principale de executare nesatisfăcătoare a cheltuielilor PFSE, în luna ianuarie 2023 MF va solicita APC prezentarea unui raport anual pentru anul 2022 pe fiecare proiect în parte.
Raspuns MF HCC nr. 25-2022 la situatia din 22.12.2022.semnat HCC 25 2022.pdf

Recomandarea: 5. Să asigure în continuare monitorizarea portofoliului garanțiilor de stat acordate în cadrul Programului de stat „Prima casă” (pct. 4.2.)

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 24.12.2022
Răspunsul autorității:
5.1. Întocmirea rapoartelor privind garanțiile de stat interne în baza rapoartelor privind situația beneficiarilor Programului de stat ”Prima casă” prezentate de către creditori în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.202/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului de implemen-tare a Programului de stat "Prima casă" și Ordinului Ministrului Finanțelor nr.97 din 22.05.2018

- Pe parcursul perioadei de referință (24.06.2022-16.12.2022), au fost întocmite 6 rapoarte privind garanțiile de stat interne. Raspuns MF HCC nr. 25-2022 la situatia din 22.12.2022.semnat HCC 25 2022.pdf

Recomandarea: 6. Să asigure în continuare, în comun cu organele de competență, intensificarea măsurilor rezultative de responsabilizare a beneficiarilor garantați și recreditați, în vederea recuperării la bugetul de stat a datoriilor, în special a datoriilor cu termenul de achitare expirat (reiterată) (pct. 4.2. și pct. 4.3.)

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Răspunsul autorității:
Scrisoarea MF nr. 05-10/106/1746 din 22.12.2022, cu anexe Info MF HCC nr. 25-2022 la situatia din 22.12.2022.semnat.pdf

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY